arogá vr [At: I. NEGRUZZI, S. V, 45 / Pzi: 3 -gă / E: fr sarroger, lat arrogare] A-și atribui abuziv o calitate, un drept.

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s’arroger, lat. arrogare.

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s’arroger, lat. arrogare.

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A-și atribui sau a-și lua cu de la sine putere o calitate, un drept.

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. – Fr. s’arroger (lat. lit. arrogare).

arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă

arogá vb., ind. prez. 1 sg. aróg, 3 sg. și pl. arógă

AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine].

AROGÁ vb. refl. a-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. (< fr. /s’/arroger, lat. arrogare)

A AROGÁ aróg tranz. (drepturi, calități) A-și atribui cu de la sine putere. /<fr. (s’)arroger, lat. arrogare

arogà v. a-și însuși fără cuvânt, a lua pe nedrept.

*aróg, a -á v. tr. (lat. ár-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conj. ca ab-rog). Îmĭ însușesc, apuc pe nedrept: șĭ-aŭ arogat puterĭ extreme.