arnăuțesc, ~ească [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 315/12 / P: ~nă-u- Pl: ~ești / E: arnăut + -esc] 1 a (Înv) Specific albanezilor. 2 a (Înv) Referitor la albanezi. 3 a (Înv) Care provine de la albanezi. 4 a (Înv) Care aparține albanezilor. 6 a (Înv) Specific amăuților (1-2). 7-8 a Referitor la arnăuți (1-2). 9-10 a Care aparține arnăuților (1-2). 11-13 av (Rar) Ca amăuții (1-3). 14 sf (Mun) Dans mai lent decât alunelul, preluat de la arnăuți (1). 15 sf (Pex) Melodie după care se execută arnăuțeasca (14).

ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut. [Pîndarii boierilor de la oraș] au veșminte arnăuțești și mustăți lungi și hangere la brîu. PAS, L. 1 83. Unul... purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30.

ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut2. – Din arnăut2 + suf. -esc.

!arnăuțeásca (dans) (-nă-u-) s. f. art., neart. arnăuțeáscă, g.-d. art. arnăuțéștii

arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști

arnăuțeásca (dans) s. f. art. (sil. -nă-u-)

arnăuțésc adj. m. (sil. -nă-u-), f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști

ARNĂUȚÉSC adj. v. albanez.

arnăuțeásca s.f. (înv.) horă introdusă în epoca fanariotă de arnăuți

arnăuțească f. horă introdusă în epoca fanariotă de Arnăuții domnești și rămasă până azi în popor.

arnăuțesc a. de arnăut: cete arnăuțești, poteră arnăuțească.

arnăuțésc, -eáscă adj. De Arnăuțĭ. S. f. O horă populară introdusă de Arnăuțĭ.

arnăuțesc adj. v. ALBANEZ.