armonizá [At: LB / V: h- / Pzi: ~zéz / E: fr harmoniser] 1-2 vtr A (se) pune în armonie1 (1) Si: (înv) armonia (1), armonirui (1). 3 vt A face acompaniamentul de voci sau de instrumente muzicale la o melodie Si: (înv) armonia (1), armonirui (2) Cf armonie1 (5). 4-5 vtr (Fig) A (se) stabili relații de înțelegere, de prietenie Cf armonie1 (10).

armonizáre sf [At: IORGA, I. L. I, 29 / Pl: ~zări / E: armoniza] 1 Punere în armonie1 (1). 2 Devenire armonioasă (1). 3 Concepere a acompaniamentului de voci sau de instrumente muzicale la o melodie Si: (rar) armonizat1 (2). 4 (Fig) Stabilire de relații de înțelegere, de prietenie.

ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.

ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza.

ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.

ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza.

ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a aduce în armonie, a face să se potrivească, să fie de acord, în concordanță. A armoniza culorile. ◊ Refl. Și zise văilor să cînte, și văile se ridicară Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară. MACEDONSKI, O. I 65. ◊ Intranz. Era îmbrăcată... într-o rochie simplă de mătase roșie, armonizînd de minune cu pielea mată de culoarea coajei de castană. BART, E. 147. 2. A compune acompaniamentul (de voci sau de instrumente muzicale) la o melodie, conform legilor armoniei.

ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a se armoniza; punere sau aducere în armonie, punere de acord a părților unui întreg. Ilustrează din plin bogatele posibilități pe care le are folclorul nostru in privința armonizării și dezvoltării sale simfonice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 346, 3/1.

ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A pune în armonie sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță; a se potrivi. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie, conform legilor armoniei. – Fr. harmoniser.

ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza.

armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză

armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri

armonizá vb., ind. prez. 1 sg. armonizéz, 3 sg. și pl. armonizeáză

armonizáre s. f., g.-d. art. armonizării; pl. armonizări

ARMONIZÁ vb. v. asorta.

ARMONIZÁRE s. v. asortare.

A armoniza ≠ a discorda, a distona

ARMONIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) pune în armonie, în concordanță; a (se) potrivi. 2. tr. A compune acompaniamentul (vocal sau instrumental al) unei melodii. [< fr. harmoniser, it. armonizzare].

ARMONIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) armoniza. [< armoniza].

ARMONIZÁ vb. 1. tr., refl. a (se) pune în armonie; a (se) potrivi. II. tr. a compune acompaniamentul unei melodii. (< fr. harmoniser)

A ARMONIZÁ ~éz 1. tranz. 1) (acompaniamentul unei melodii) A compune în conformitate cu legile armoniei. 2) A face să se armonizeze. 2. intranz. A fi în armonie. /<fr. harmoniser

A SE ARMONIZÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni armonios. 2) A se afla în armonie; a fi în concordanță deplină; a cadra; a se asorta; a se potrivi; a concorda. /<fr. harmoniser

*armonizéz v. tr. (d. armonie; fr. harmoniser). Pun în armonie, potrivesc. V. refl. Îs cu armonie.

ARMONIZA vb. a (se) asorta, a (se) combina, a merge, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul se ~ bine cu albul.)

ARMONIZARE s. asortare, combinare, potrivire. (~ culorilor.)

armonizare, înveșmântare armonică a unei melodii* (vocale sau instrumentale); completarea prin acompaniament* a unei linii melodice principale. A. corală, alăturarea a trei, patru sau a mai multor voci (2) formând un tot armonic vocal cu sonoritate caracteristică.