Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

34 defini╚Ťii pentru armonie

armoniá vtr [At: LB / P: ~ni-a / V: (înv) harmoni, harmonii / Pzi: ~iez / E: fr harmonier] (Îvr) 1-2 A (se) armoniza (1-2).
arm├│nie2 sf vz armonic─â
armon├şe1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 119/ S: (├«nv) h- / Pl: ~ii / E: fr, it armonia, lat harmonia] 1 Potrivire des─âv├ór╚Öit─â a p─âr╚Ťilor unui ├«ntreg. 2 Bun─â ├«n╚Ťelegere ├«ntre dou─â persoane, dou─â colectivit─â╚Ťi etc. 3 (Fiz; la Leibniz; ├«s) ~ prestabilit─â Raport mutual ├«ntre monade, care nu rezult─â din ac╚Ťiunea uneia asupra celeilalte, ci din dezvoltarea lor paralel─â, stabilit─â mai dinainte de puterea divin─â. 4 (Spc; muz) Consonan╚Ťa sunetelor concomitente ╚Öi ├«n succesiune produse de voci sau de instrumente muzicale. 5 (├Ävr) Concert de orchestr─â. 6 Parte a teoriei muzicale care studiaz─â acordurile ├«n compozi╚Ťie. 7 (Fon; ├«s) ~ vocalic─â Fenomen fonetic de potrivire a timbrului vocalelor din elementele alc─âtuitoare ale unui cuv├ónt. 8 Succesiune de unit─â╚Ťi prozodice care produc un efect armonios Si: caden╚Ť─â. 9 Eufonie. 10 (├Äs) ~ imitativ─â Fraz─â, vers care, printr-o anumit─â eufonie, sugereaz─â un zgomot din natur─â, un obiect V: onomatopee. 11 (├Ävr; fig; ├«s) ~iile trupului Echilibru organic.
ARMON├ŹE1, armonii, s. f. Potrivire des─âv├ór╚Öit─â a elementelor unui ├«ntreg. ÔÖŽ Bun─â ├«n╚Ťelegere ├«n rela╚Ťiile dintre dou─â persoane, dou─â colectivit─â╚Ťi etc. ÔÖŽ ├Ämbinare melodioas─â a mai multor sunete (├«n muzic─â sau ├«n poezie); spec. (Muz.) concordan╚Ť─â fonic─â ├«ntre sunete. ÔŚŐ Armonie imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin al─âturarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â sau sugereaz─â un sunet din natur─â. Armonie vocalic─â = fenomen fonetic care const─â ├«n potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alc─âtuitoare ale unui cuv├ónt. ÔÖŽ Parte a teoriei muzicale care studiaz─â acordurile ├«n compozi╚Ťie. ÔÇô Din fr. harmonie, lat. harmonia.
ARM├ôNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonic─â. ÔÇô Cf. armonic─â, armonie1.
ARMON├ŹE1, armonii, s. f. Potrivire des─âv├ór╚Öit─â a elementelor unui ├«ntreg. ÔÖŽ Bun─â ├«n╚Ťelegere ├«n rela╚Ťiile dintre dou─â persoane, dou─â colectivit─â╚Ťi etc. ÔÖŽ ├Ämbinare melodioas─â a mai multor sunete (├«n muzic─â sau ├«n poezie); spec. (Muz.) concordan╚Ť─â fonic─â ├«ntre sunete. ÔŚŐ Armonie imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin al─âturarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â sau sugereaz─â un sunet din natur─â. Armonie vocalic─â = fenomen fonetic care const─â ├«n potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alc─âtuitoare ale unui cuv├ónt. ÔÖŽ Parte a teoriei muzicale care studiaz─â acordurile ├«n compozi╚Ťie. ÔÇô Din fr. harmonie, lat. harmonia.
ARM├ôNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonic─â. ÔÇô Cf. armonic─â, armonie1.
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Regional) Armonică.
ARMON├ŹE1, armonii, s. f. 1. Potrivire des─âv├«r╚Öit─â a elementelor unui ├«ntreg; concordan╚Ť─â, acord. V. propor╚Ťionalitate. Toate spectacolele lui [Stanislavski] au o armonie des─âv├«r╚Öit─â ├«ntre c├«ntec ╚Öi mi╚Öcarea de pe scen─â: SAHIA, U.R.S.S. 151. Armonia asta este marele secret al artei. CARAGIALE, O. III 251. Peste-a nop╚Ťii feerie Se ridic─â m├«ndr─â lun─â, Totu-i vis ╚Öi armonie, Noapte bun─â! EMINESCU, O. I 207. ÔŚŐ Armonie ├«ntre fond ╚Öi form─â = concordan╚Ť─â ├«ntre con╚Ťinutul de idei ╚Öi sentimente care stau la baza unei opere de art─â ╚Öi mijloacele de expresie. Armonie vocalic─â = fenomen fonetic existent ├«n unele limbi (de exemplu ├«n limbile fino-ugrice) potrivit c─âruia diferitele vocale ale aceluia╚Öi cuv├«nt ├«╚Öi orienteaz─â ├«n general timbrul dup─â cel al vocalei din silaba ini╚Ťial─â. ÔÖŽ Bun─â-├«nvoire, ├«n╚Ťelegere, concordie. Ne-am desp─âr╚Ťit ca s─â ne ├«nt├«lnim a doua zi. M─â miram singur cum am putut ajunge s─â stabilim, in armonie, at├«tea puncte importante. GALACTION, O. I 232. ÔŚŐ Expr. A tr─âi ├«n (perfect─â) armonie (cu cineva) = a tr─âi ├«n bun─â ├«n╚Ťelegere, ├«n concordie (cu cineva). ÔÖŽ ├Ämbinare melodioas─â a mai multor sunete (├«n muzic─â sau ├«n poezie), care impresioneaz─â pl─âcut urechea. V. melodie. Degetele... de╚Öirate calc─â clapele sonore... Armonia se de╚Öteapt─â, lenevoas─â la-nceput. MACEDONSKI, O. I 86. ├Än toat─â acea armonie de sunete se sim╚Ťea perfect tehnica maestrului. VLAHU╚Ü─é, O. A. 395. R─âpit─â de armonia acestor suave versuri, ciripite ├«n dulcea limb─â toscan─â, inima se av├«nt─â ╚Öi d├«nsa pe urmele amoroase ale p─âs─ârii u╚Öoare. ODOBESCU, S. III 35. ÔŚŐ (Poetic) Adormind de armonia Codrului b─âtut de g├«nduri, Flori de tei deasupra noastr─â Or s─â cad─â r├«nduri-r├«nduri. EMINESCU, O. I 75. ÔŚŐ (Ironic) Atunci [m─âgarul] ├«ncepu cu bucurie Un c├«ntec jalnic ╚Öi necioplit, ├Änc├«t de aspra lui armonie Toat─â p─âdurea s-a ├«ngrozit. ALEXANDRESCU, P. 75. ÔŚŐ Armonie imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin al─âturarea unor cuvinte ale c─âror sunete evoc─â un sunet din natur─â. Versul lui Alecsandri ┬źUn tropot de copite, potop ropotitor┬╗ este un exemplu de armonie imitativ─â. 2. Concordan╚Ť─â fonic─â ├«ntre sunetele unui acord. ÔÖŽ Parte a teoriei muzicii care se ocup─â cu formarea ╚Öi ├«nl─ân╚Ťuirea acordurilor ├«n compozi╚Ťii, dup─â anumite reguli.
ARMON├ŹE1, armonii, s. f. 1. Potrivire des─âv├ór╚Öit─â a elementelor unui ├«ntreg; acord, concordan╚Ť─â. ÔÖŽ Bun─â ├«n╚Ťelegere. ÔÖŽ ├Ämbinare melodioas─â a mai multor sunete (├«n muzic─â sau ├«n poezie). ÔŚŐ Armonie imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin al─âturarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â un sunet din natur─â. 2. Concordan╚Ť─â fonic─â ├«ntre sunetele unui acord. ÔÖŽ Parte a teoriei muzicii care studiaz─â acordurile ├«n compozi╚Ťie. ÔÇô Fr. harmonie (lat. lit. harmonia).
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică (1).
armon├şe1 (combinare de sunete, ├«n╚Ťelegere) s. f., art. armon├şa, g.-d. art. armon├şei; pl. armon├şi, art. armon├şile
arm├│nie2 (reg.) (muzicu╚Ť─â) (-ni-e) s. f., art. arm├│nia (-ni-a), g.-d. art. arm├│niei; pl. arm├│nii, art. arm├│niile (-ni-i-)
armoni├í vb., ind. prez. 1 sg. armoni├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. armoni├íz─â
armon├şe (abstract) s. f., art. armon├şa, g.-d. art. armon├şei; pl. armon├şi, art. armon├şile
arm├│nie (muzicu╚Ť─â) s.f. (sil. -ni-e), art. arm├│nia (sil. -ni-a), g.-d. art. arm├│niei; pl. arm├│nii, art. arm├│niile (sil. -ni-i-)
ARMON├ŹE s. 1. acord, ├«mp─âciuire, ├«n╚Ťelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveal─â. (~ ce domnea ├«ntre ei.) 2. concordan╚Ť─â, echilibru, potrivire, propor╚Ťie, propor╚Ťionalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfect─â ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. v. acord. 4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (~ interioar─â a versului.) 5. (FON.) armonie vocalic─â = sinarmonie, sinarmonism.
ARMON├ŹE s. v. articula╚Ťie, ├«ncheietur─â.
Armonie Ôëá cacofonie, dezacord, dezarmonie, discordan╚Ť─â, discordie
ARMON├ŹE s.f. 1. Combinare simultan─â a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) ├«n conformitate cu anumite legi. ÔÖŽ Parte a teoriei muzicii care studiaz─â acordurile, rela╚Ťiile dintre ele, legile ├«nl─ân╚Ťuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui ├«ntreg: concordan╚Ť─â, acord, consens. ÔŚŐ ~ imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin ├«mbinarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â un sunet din natur─â; ~ vocalic─â = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. ├Än╚Ťelegere deplin─â ├«ntre persoane, colectivit─â╚Ťi etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
ARMON├ŹE s.f. 1. Combinare simultan─â a mai multor sunete ├«n conformitate cu anumite legi. ÔÖŽ ├Ämbinare melodioas─â a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ÔÖŽ Parte a teoriei muzicii care se ocup─â cu studiul acordurilor ├«n compozi╚Ťie. ÔŚŐ Armonie imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin ├«mbinarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â un sunet din natur─â sau chiar printr-un singur cuv├ónt onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alc─âtuiesc un ├«ntreg; concordan╚Ť─â, acord ÔÇô v. propor╚Ťionalitate. ÔŚŐ (Lingv.) Armonie vocalic─â = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alt─â vocal─â din acela╚Öi cuv├ónt. ÔÖŽ Bun─â ├«n╚Ťelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].
ARMON├ŹE s. f. 1. combinare simultan─â a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) ├«n conformitate cu anumite legi. ÔŚŐ parte a teoriei muzicii care studiaz─â acordurile, rela╚Ťiile dintre ele, legile ├«nl─ân╚Ťuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui ├«ntreg: concordan╚Ť─â, acord, consens. ÔÖŽ ~ imitativ─â = efect stilistic ob╚Ťinut prin ├«mbinarea unor cuvinte ale c─âror sunete imit─â un sunet din natur─â; ~ vocalic─â = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. ├«n╚Ťelegere deplin─â ├«ntre persoane, colectivit─â╚Ťi etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
armon├şe (-├şi), s. f. ÔÇô Potrivire des─âv├ór╚Öit─â a elementelor unui ├«ntreg. ÔÇô Mr. armunie. Gr. ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒ (sec. XVII), ╚Öi modern din fr. harmonie. ÔÇô Der. armonic, adj.; armonic─â, s. f. (acordeon; Arg., portofel), din germ. Armonika; armonios, adj.; armonist, s. m. (acordeonist); armoniza, vb.; dezarmonie, s. f. (dezacord, ne├«n╚Ťelegere); inarmonic, adj. (nearmonios).
ARMON├Ź/E ~i f. 1) Potrivire perfect─â a elementelor unui ├«ntreg; acord. 2) ├Än╚Ťelegere bun─â ├«ntre dou─â persoane sau colectivit─â╚Ťi. 3) muz. Ramur─â a teoriei muzicii care se ocup─â cu studiul acordurilor ├«n compozi╚Ťie. 4): ~ vocalic─â potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuv├ónt. [G.-D. armoniei] /<lat. harmonia, fr. harmonie
armonià v. 1. a (se) pune în armonie; 2. a trăi în armonie.
armonie f. 1. ╚Öir de sunete pl─âcute: armonie imitativ─â, dispozi╚Ťiunea vorbelor spre a imita obiectele prin sunetele lor; ex. v├ój─âind ca vijelia ╚Öi ca plesnetul de ploaie EM. un tropot de copite, potop rotopitor AL.; 2. Muz. succesiune de acorduri; 3. ╚Ötiin╚Ťa de a le afla ╚Öi combina; 4. fig. unire, bun─â-├«n╚Ťelegere: a tr─âi in armonie.
*armon├şe f. (vgr. armon├şa, d. arm├│zo, potrivesc). ╚śir de sunete pl─âcute urechi─ş. ╚śtiin╚Ťa acordurilor. Armonie de stil, produs─â de num─âru ╚Öi caden╚Ťa perioadelor. Armonie imitativ─â, artifici┼ş de vorbire care consist─â ├«n imitarea naturi─ş pin sunete: v├«j├«ind ca vijelia ╚Öi ca plesnetu de ploa─şe. Fig. Acord perfect ├«ntre p─âr╚Ťile unu─ş tot: armonia universulu─ş. A tr─âi ├«ntrÔÇÖo perfect─â armonie cu ce─ş din prejur. V. melodie.
*arm├│nie f. Mold. Pop. Armonic─â.
armonie s. v. ARTICULAȚIE. ÎNCHEIETURĂ.
ARMONIE s. 1. acord, ├«mp─âciuire, ├«n╚Ťelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveal─â. (~ ce domnea ├«ntre ei.) 2. concordan╚Ť─â, echilibru, potrivire, propor╚Ťie, propor╚Ťionalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfect─â ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. (MUZ.) acord, consonan╚Ť─â, unisonan╚Ť─â. 4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (~ interioar─â a versului.) 5. (FON.) armonie vocalic─â = sinarmonie, sinarmonism.
armonia sferelor v. armonie (1).
armonie (< gr. ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒, de la vb. ß╝Ǥü╬╝¤î╬¤ë ÔÇ×a reuniÔÇŁ, dup─â Euripide, fiic─â a lui Zeus ╚Öi a so╚Ťiei lui, Kadmus, dup─â al╚Ťii, a lui Ares ╚Öi a Afroditei) I. Concept fundamental al g├óndirii muzicale cu multiple implica╚Ťii filosofice at├ót din punct de vedere istoric c├ót ╚Öi sistematic. Pornind de la sistemul consonan╚Ťelor* perfecte, demonstrate cu monocordul* ╚Öi exprimate prin raporturile matematice 6/12, 6/9, 6/8 = 1/2, 2/3, 3/4 ale octavei*, cvintei* ╚Öi cvartei*, ╚Öcoala lui Pitagora este aceea care imprim─â conceptului muzical al a. un sens universal, ├«n virtutea c─âruia cosmosul ╚Öi tot ce este ├«n el se supune principiului a., care reune╚Öte elementele contrarii. Astfel vechii greci au intuit lumea drept o ordine muzical─â. Conceput─â pe baza unei antinomii dualiste generale, ├«n cadrul unei filosofii ce poart─â denumirea de noetic─â, aceast─â eliberare a conceptului din sensibilitatea imediat─â a permis ├«ntrebuin╚Ťarea lui speculativ─â ├«n cele mai variate ipostaze filosofice din antic. cea mai ├«ndep─ârtat─â p├ón─â ├«n prezent. Sunt de necuprins aici multiplele nuan╚Ťe imprimate conceptului de a. ├«n cultura omenirii. Totul este a. ╚Öi m─âsur─â, a. constituind nu numai o consecin╚Ť─â a rela╚Ťiilor, dar ╚Öi un scop, un ideal al perfec╚Ťiunii. A. este o tem─â major─â a filosofiei antice. Pitagora, Heraclit, Platon, Aristotel, Plotin ╚Ö.a. se preocup─â de latura speculativ─â a conceptului. Pe de alt─â parte latura strict muzical─â, ai c─ârei reprezentan╚Ťi ├«l aveau ├«n frunte pe Aristoxen din Tarent, se sprijin─â pe realitatea acustic─â judecat─â cu sim╚Ťul. Astfel, noesis (╬Ż¤î╬̤â╬╣¤é), domeniul ra╚Ťiunii ╚Öi aisthesis (╬▒ß╝┤¤â╬Ş╬̤â╬╣¤é), domeniul sim╚Ťurilor devine criteriile celor dou─â mari ╚Öcoli axate pe conceptul a. ├«n care intr─â teoreticienii vechi (╬┐ß╝▒ ¤Ç╬▒╬╗╬▒╬╣╬┐╬»), adep╚Ťi ai liniei noetice, a╚Öa-numi╚Ťii canonicieni, ╚Öi cei noi (╬┐ß╝▒ ╬Ż╬Á¤Ä¤ä╬Á¤ü╬┐╬╣), orienta╚Ťi ├«n sens estetic ╚Öi care poart─â numele de armonicieni sau muzicieni, dar care nu se confund─â cu practicienii fonastici, organici, ai muzicii de toate zilele. Nu trebuie uitat─â nici atitudinea sceptic─â fa╚Ť─â de dezvoltarea dialectic─â, metafizic─â a conceptului a., care faciliteaz─â interpretarea sa realist─â. Lui Sextus Empiricus ├«i dator─âm ├«n acest sens o scriere intitulat─â ├Ämpotriva muzicienilor. Astfel se contureaz─â din dezvoltarea filosofiei gr. abordarea conceptului a. de pe pozi╚Ťii noetice, estetice, sceptice ╚Öi mistice. Scrierile enciclopedice ale ╚Öcolii alexandrine, ale lui Ptolemeu, Aristide Quintilian ╚Ö.a., permit o reconstruire a sistemului a. El se desf─â╚Öoar─â pe trei planuri distincte: cosmic, uman ╚Öi organic, cuprinz├ónd o vast─â problematic─â speculativ─â, inclusiv aceea cuprins─â ├«n no╚Ťiunea antic─â ╚Öi medieval─â de a. a sferelor, ├«n care mat. joac─â un rol deosebit, ├«n primul r├ónd prin faptul de a fi adus fenomenul muzical sub control, d├ónd astfel posibilitatea ra╚Ťiunii de a-l examina ca obiect. Datorit─â numerelor ╚Öi raporturilor ce le exprim─â, cosmosul armonic devine inteligibil. Pornind de la acele miraculoase ├«nceputuri, c├ónd Pitagora se str─âduia s─â izvodeasc─â pentru auz un instr. ne├«n╚Öel─âtor [canonul (1)] a╚Öa cum e compasul ╚Öi rigla pentru ochi, mat. a r─âmas p├ón─â ast─âzi ├«n str├óns─â corela╚Ťie cu muzica. ├Änsu╚Öi sistemul a. este investit cu o structur─â mat., bazat fiind pe cifra perfect─â 3. A╚Öa cum l-a reconstituit Rudolf Sch├Ąfke, din izvoare antice, cele trei planuri ale sale sunt: ¤ć╬Ż¤â╬╣¤░¤î╬Ż (naturalis) cu A) ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒ ¤ä╬┐ß┐Ž ¤░¤î¤â╬╝╬┐¤ů (musica mundana) B) ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒ ¤äß┐ć¤é ¤ł╬Ż¤çß┐ć¤é (musica humana) C) ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒ ß╝É╬Ż ߯Ǥü╬│╬Č╬Ż╬┐╬╣¤é (musica intrumentalis [artificialis]); I. ߯Ĺ╬╗╬╣¤░¤î╬Ż (= studiul materialului teoretic): a) ton (¤ć╬ޤî╬│╬│╬┐¤é, ¤ä├▓ ß╝á¤ü╬╝╬┐¤â╬╝╬ş╬Ż╬┐╬Ż) = armonica; b) ritm (¤ç¤ü¤î╬Ż╬┐¤é, ß┐ą╬Ż╬Ş╬╝¤î¤é) = ritmica {╬╝╬ş╬╗╬┐¤é, ¤ä╬ş╬╗╬Á╬╣╬┐╬Ż} c) cuv├ónt (╬│¤ü╬Č╬╝╬╝╬▒, ¤â╬Ż╬╗╬╗╬▒╬▓╬«, ¤ä¤î ╬╗╬Á╬│¤î╬╝╬Á╬Ż╬┐╬Ż, ╬╗¤î╬│╬┐¤é, ╬╗╬ş╬ż╬╣¤â) = [metrical], text [gramatic─â]; II. ß╝ǤÇ╬Á¤ü╬│╬▒¤â¤ä╬╣¤░╬┐╬Ż, ß╝É╬Ż╬Á¤ü╬│╬̤ä╬╣¤░¤î╬Ż = ¤ç¤ü╬̤â¤ä╬╣¤░¤î╬Ż studiul despre crea╚Ťia productiv─â, compozi╚Ťia -practic: a) ╬╝╬Á╬╗╬┐¤Ç╬┐╬╣╬»╬▒ 1. ╬╗ß┐ć¤ć╬╣¤é 2. ╬╝ß┐ľ╬ż╬╣¤é 3. ¤ç¤üß┐ć¤â╬╣¤é b) ß┐ą╬Ż╬Ş╬╝╬┐¤Ç╬┐╬╣╬»╬▒ c) ¤Ç╬┐╬»╬̤â╬╣¤é III. ß╝É╬ż╬▒╬│╬│╬Á╬╗¤ä╬╣¤░¤î╬Ż, ß╝ɤü╬╝╬Ě╬Ż╬Á╬Ż¤ä╬╣¤░¤î╬Ż studiul despre crea╚Ťia reproductiv─â, interpretarea: a) ߯Ǥü╬│╬▒╬Ż╬╣¤░¤î╬Ż = instrument b) ßżá╬┤╬╣¤░¤î╬Ż = voce c) ߯ŤÇ╬┐¤░¤ü╬╣¤ä╬╣¤░¤î╬Ż = reperare corporal─â, teatru ╚Öi art─â coregrafic─â. Prin intermediul scrierilor lui Boethius, conceptul de a. este preluat de c─âtre teoreticienii ev. med. de limba lat. unde se identific─â cu musica. Disciplina a. intr─â astfel ├«n cadrul celor ╚Öapte arte liberale: gramatica, retorica ╚Öi dialectica (trivium); aritmetica, geometria, muzica ╚Öi astronomia (quadrivium*). Scolastica imprim─â conceptului a. o puternic─â nuan╚Ť─â mistic─â, simbolic-matematic─â. Sf. Augustin, care scrie cele ╚Öase c─âr╚Ťi ale sale despre muzic─â, Cassiodor ╚Öi ├«ntreaga patristic─â ╚Öi scolastic─â sunt tributari, ├«n sens neopitagoreic ╚Öi neoplatonic, unei idea╚Ťii armonice supreme (ÔÇ×a. etern─âÔÇŁ), cu toate c─â prin Hucbald, Odo de Cluny ╚Öi Guido dÔÇÖArezzo ├«ncepe s─â se profileze linia unei teorii* practice a muzicii, care va duce la formularea conceptului a. ca disciplin─â a compozi╚Ťiei (2) muzicale (a., III, 2). Totu╚Öi, sensul noetic al a. preocup─â filosofia Rena╚Öterii* ╚Öi a epocilor urm─âtoare. Cusanus, Paracelsus, Bruno interpreteaz─â conceptul ├«n sens ra╚Ťional. Descoperirea spectrului armonic al sunetului de c─âtre Mersenne (Harmonie universelle, 1636) concord─â cu noi specula╚Ťii cosmologice la Kepler (Harmonices mundi, 1619). Tipic─â pentru baroc* este formularea de c─âtre Leibniz a conceptului de a. prestabilit─â, drept leg─âtura necesar─â ├«ntre monade. De asemenea, a. dintre trup ╚Öi suflet, pe care o ├«nt├ólnim ╚Öi la Descartes, constituie o preocupare filosofic─â pe care filosofia iluminist─â o va extinde la raportul dintre natur─â ╚Öi spirit (Wolf, Kant, Baumgarten), idee pe care o va relua mai ales Goethe. De altfel ├«ntreaga filosofie romantic─â (Fichte, Schelling, Schiller ╚Ö.a.) p├ón─â ├«n pragul epocii moderne, ╚Öi inclusiv aceasta, se folose╚Öte de conceptul a. ├«n cele mai diverse aspecte, dar nu at├ót ├«n sensul de a. prestabilit─â c├ót de sintez─â a elementelor evolutive contrare. Din imensa literatur─â ce angajeaz─â mai ├«ndeaproape muzica, subliniem aici mai ales preocup─ârile de reconstituire istoric─â a conceptului (Thimus, Sch├Ąfke). Din acest punct de vedere se preconizeaz─â ├«n timpul nostru re├«nvierea unei cunoa╚Öteri armonice, fa╚Ť─â de cea faptic─â, prin sim╚Ťuri, lumea ╚Öi ├«ntreaga ei alc─âtuire constituind astfel o ordine armonic─â (Hans Kayser). II. (harmonia) ├Än teoria gr. antic─â, concordan╚Ťa perfect─â, ├«n cadrul unei octave*, a tuturor sistemelor consonante. De la acest─â no╚Ťiune, a. (ß╝Ǥü╬╝╬┐╬Ż╬»╬▒) a devenit ├«n practica muzical─â un termen sinonim cu sistemele* purt├ónd denumiri etnice (a. doric─â, a. frigic─â, a. lidic─â etc.) (v. eh; mod (I, 1); systima teleion; greac─â, muzic─â). III. 1. (├«n muzica europ.) Dimensiune a texturii muzicale care, prin opozi╚Ťie cu melodia*, reprezint─â structura spa╚Ťial─â (vertical─â) a acesteia. ├Ämpreun─â cu polifonia*, se integreaz─â conceptului celui mai general de multivocalitate*. 2. ├Än sens restr├óns, ╚Ötiin╚Ťa ╚Öi disciplina (echiv. germ. Harmonielehre) construirii structurilor verticale (acordurilor*), a ├«nl─ân╚Ťuirii ╚Öi func╚Ťiilor (1) lor. Acordul identificat cu trisonul (odat─â cu recunoa╚Öterea ter╚Ťei* ca interval consonant) subsumeaz─â o seam─â de fenomene proprii muzicii europ. ├Äntre sec. 17-19: gam─â*, interval* (ca dispozi╚Ťie simultan─â ╚Öi, totodat─â, succesiv-melodic─â), consonan╚Ť─â*, disonan╚Ť─â*, caden╚Ť─â (1), altera╚Ťie*, modula╚Ťie*, cuprinse toate ├«n fenomenul general al tonalit─â╚Ťii (1). ÔÖŽ Practica muzical─â a Rena╚Öterii*, care a pus tot mai mult accentul pe g├óndirea acordic─â ╚Öi pe stilul monodiei* acompaniate (eviden╚Ťiate at├ót prin ÔÇ×urcareaÔÇŁ melodiei principale la vocea (2) superioar─â c├ót ╚Öi prin impunerea ÔÇ×basului fundamentalÔÇŁ ca voce de baz─â, purt─âtoare ╚Öi determinant─â a acordului ÔÇô Rameau), a ├«nlocuit treptat polif. prin procedeul basului cifrat*. O anumit─â nediferen╚Ťiere a treptelor*, cu excep╚Ťia momentelor de caden╚Ť─â, ├«n practica basului cifrat ╚Öi a a. treptelor (germ. Stufenharmonik), duce cur├ónd la stabilirea principalelor func╚Ťii de T, D, S. O alt─â consecin╚Ť─â a statornicirii g├óndirii armonice este unificarea modurilor* medievale apusene prin generalizarea sensibilei* (component─â, dealtfel, a acordului de D ├«n major*) ╚Öi canalizarea acestora spre modelul unic, al modului major, cu ÔÇ×dublulÔÇŁ s─âu minor* (Zarlino). Dup─â descoperirea armonicelor* superioare ale unui sunet fundamental ╚Öi, mai ales, aplicarea acestora de c─âtre Rameau la fenomenul armonic, g├óndirea teoretic─â asupra a. cap─ât─â o baz─â (fizical-)obiectiv─â ce va d─âinui p├ón─â la ├«nceputul sec. 20, gener├ónd, ├«ntre altele ╚Öi lan╚Ťul nesf├ór╚Öit al disputelor din jurul dualismului*. Ceea ce Rameau inoveaz─â, prin celebrul s─âu Tratat (1722), ├«n practica a., este identitatea octavei* pe ├«ntregul spa╚Ťiu muzical, ceea ce a condus la o anume tipizare a acordurilor, ├«n a╚Öa fel ├«nc├ót, dubl─ârile fundamentalei* sau cvintei* (mai rar ter╚Ťei*) acordului, precum ╚Öi r─âsturn─ârile* sale nu-l disting principial de starea sa direct─â. Etapa urm─âtoare ├«n teoretizarea a., cu unele consecin╚Ťe ╚Öi asupra pedagogiei acesteia, r─âmas─â ├«nc─â tributar─â a. treptelor, este marcat─â de func╚Ťionalitate, care, de╚Öi ac╚Ťiona ├«n muzica vie, din punct de vedere principial este des─âv├ór╚Öit─â de Riemann. Func╚Ťionalitatea r─âm├óne baza tuturor teoretiz─ârilor ├«n cadrul concep╚Ťiilor fenomenologice (Mersmann), ale energetismului* (Kurth) ╚Öi polarismului* (Karg-Elert, Reuter), chiar dac─â se recunoa╚Öte c─â o seam─â de fenomene ale a. din muzica postromantic─â (supus─â, ├«ncep├ónd cu Tristan de Wagner, cromatiz─ârilor* continue, suspend─ârii rezolv─ârii disonan╚Ťelor, enarmoniei (2), echivocului tonal ÔÇô v. atonalism), nu mai pot fi ├«ntotdeauna explicate ├«n lumina unei concep╚Ťii tonal-func╚Ťionale. Reactualizarea polif., ├«n special a celei liniare (v. liniarism), pe de o parte, ╚Öi cultivarea tehnicii dodecafonice* (pentru care a. reprezint─â doar o organizare vertical─â a sunetelor seriei*), ar p─ârea c─â au eliminat a. din preocup─ârile compozitorilor sec. 20. De╚Öi aceasta nu mai are importan╚Ťa central─â din etapele anterioare, a. continu─â s─â se dezvolte ├«n virtutea unor principii noi (cele ale func╚Ťionalismului devenind, ├«n parte, inoperante). O pondere mai mare a melodismului (ca ╚Öi ├«n polif., paralel resuscitat─â), va impune unele suprapuneri intervalice ÔÇô inclusiv pe cele de cvarte* ÔÇô care merg p├ón─â la ├«nlocuirea trisonului, rela╚Ťii ╚Öi caden╚Ťe de tip modal, etaj─âri bi- ╚Öi politonale*, structuri sonantice ├«n care consonan╚Ťa ╚Öi disonan╚Ťa se afl─â ├«ntr-un alt echilibru dec├ót ├«n a. clasic─â.
marș armonie v. progresie.
ARMON├ŹE VOCALIC─é s. f. + adj. (< fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia + it. vocalico, fr. vocalique): fenomen fonetic existent ├«n limbile fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona, lapona, livona etc.) ╚Öi turco-t─âtare, potrivit c─âruia vocala din sufixul (silaba ultim─â) unui cuv├ónt ├«╚Öi orienteaz─â, ├«n general, timbrul dup─â cel al vocalelor din silabele anterioare. Astfel, ├«n cuv├óntul embernek (ÔÇ×omuluiÔÇŁ), din limba maghiar─â, sunetul ÔÇ×eÔÇŁ din sufixul de dativ -nek ├«╚Öi orienteaz─â timbrul dup─â timbrul vocalei ÔÇ×eÔÇŁ din silabele cuv├óntului ember (ÔÇ×omÔÇŁ); de asemenea, ├«n cuv├óntul any├ínak (ÔÇ×mameiÔÇŁ), din aceea╚Öi limb─â, sunetul ÔÇ×aÔÇŁ din sufixul de dativ -nak ├«╚Öi orienteaz─â timbrul dup─â timbrul vocalei ÔÇ×aÔÇŁ din silabele cuv├óntului anya (ÔÇ×mam─âÔÇŁ).

Armonie dex online | sinonim

Armonie definitie

Intrare: armonie (abstract)
armonie abstract substantiv feminin
Intrare: armonie (muzicu╚Ť─â)
armonie muzicu╚Ť─â substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e
Intrare: armonia
armonia verb grupa I conjugarea a II-a