armășel sm [At: PRAV. MOLD. 154 / V: ~șăl / Pl: ~ei / E: armaș + -el] (Înv) Slujbaș aflat sub porunca marelui armaș (3).

ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el.

ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el.

ARMĂȘÉL, armășei, s. m. (Învechit) Slujbaș subaltern al marelui-armaș, om al armășiei. În trei trupuri osebite oastea sa a împărțit: Darabanii cei cu plete, toți sănețe lungi purtind, Armășeii cei sălbatici, barbe stufoase avînd... NEGRUZZI, S. I 124.

ARMĂȘÉL, armășei, s. m. (Înv.) Slujbaș subaltern al vel-armașului. – Din armaș + suf. -el.

armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii

armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii

armășei m. pl. odinioară, ceată de oșteni sub porunca marelui Armaș, în seama cărora era artileria: armășeii cei sălbatici barbe stufoase având NEGR.

armășél m., pl. eĭ. Vechĭ. Ofițer orĭ soldat comandat de marele armaș. V. daraban, mumbașir, silictar.