arióso [At: CADE / P: a-ri-o-zo / E: it arioso] (Muz) 1 av Indicație muzicală ce arată faptul că aria trebuie cântată grav sau patetic. 2 sn Compoziție muzicală intermediară între arie și recitativ, cu caracter declamativ și acompaniament instrumental.

ARIÓSO s. n., adv. 1. S. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria3 și cu recitativul. 2. Adv. (Indică modul de executare a unui fragment muzical) Cu gravitate, patetic. [Pr.: -rio-zo] – Din it. arioso.

ARIÓSO s. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria3 și cu recitativul. [Pr.: -ri-o-] – Din it. arioso.

!arióso (it.) [s pron. z] (-rio-) adv., s. n.

arióso s. n. (sil. -ri-o-) [s pron. it. z]

ARIÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Patetic și cu efect dramatic. // s.n. Melodie cântată în acest fel. [Pron. -ri-o-. / < it. arioso].

ARIÓSO ZO/ I. adv. (muz.) cantabil, în genul ariei. II. s. n. formă intermediară între arie și recitativ. (< it. arioso)

arioso (cuv. it.), stil* al muzicii vocale care caracterizează momentele dramatice din recitativul* de operă*, conferindu-le elocvență, cantabilitate și patetism printr-o desfășurare unitară, de suflu larg. Operele lui A. Scarlatti sau mai ales cantatele* și pasiunile* lui J.S. Bach oferă numeroase exemple ale acestei expresii, ce îmbină trăsăturile ariei* cu cele ale recitativului, după cum A. dolente din Sonata op. 109 pentru pian de Beethoven constituie o desăvârșită versiune instr. a stilului.