aniníște sf vz ariniște

ariníște sf [At: EMINESCU, P. 102 / V: ani- A: arin- / Pl: ~ti / E: arin + -iște] Pădurice de arini Si: arinărie, ariniș1, arinet, arină3.

ANÍNIȘTE s. f. v. ariniște.

ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște.

ANÍNIȘTE s. f. v. ariniște.

ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște.

ANINÍȘTE s. f. v. ariniște.

ARÍNIȘTE, ariniști, s. f. Loc acoperit cu arini, pădurice de arini. [Boii,] cu boturile întinse, părăsiseră drumul bun, sărind în ariniște. CAMILAR, N. II 48. Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști. Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: aníniște s. f.

ANINÍȘTE s. f. v. ariniște.

ARÍNIȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini. [Acc. și ariníște. – Var.: aníniște s. f.] – Din arin + suf. -iște.

!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști

ariníște/aríniște s.f., g.-d. art. ariníștii/aríniștii; pl. ariníști/aríniști

ARINÍȘTE s. v. ariniș.

ARINÍȘTE ~i f. 1) Pădure mică de arini. 2) Loc unde cresc arini. [Acc. și aríniște] /arin + suf. ~iște

ariniște f. loc de arini: sara vine din ariniști, cu miroase o îmbată EM.

aníniște f. Aniniș (maĭ mic). – Și aríniște. Și -íște.

aríniște f. V. aniniște.

ARINIȘTE s. (BOT.) ariniș. (La marginea ~.)