Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

50 defini╚Ťii pentru arie

ária sm vz arie3
├írie4 sf [At: NEGRUZZI, C, 124 / V: (├«nv) aer / Pl: ~ii / P: a-ri-e / E: it aria, ger Arie] 1 Compozi╚Ťie muzical─â vocal─â, care face parte dintr-o oper─â, operet─â etc. 2 Compozi╚Ťie muzical─â instrumental─â asem─ân─âtoare ariei (1).
├írie1 sf [At: PRAV. MOLD. 13 / V: (├«nv) are / P: a-ri-e / Pl: ~ii, (reg) ─ârii / E: ml area] 1 Loc neted ╚Öi b─ât─âtorit (circular) pe care se treier─â cerealele Si: (pop) arman. 2 (Pex) Suprafa╚Ť─â circular─â ├«n jurul unui obiect. 3 Suprafa╚Ť─â circular─â pe care se alearg─â un cal ca s─â se ├«nve╚Ťe cu c─âl─âritul. 4 (├Änv ├«s) Clucer (sau za) de ~ Clucer. 5 (Pex; reg) Curte. 6 (Pop; ├«e) A ├«ncepe la ~ A treiera. 7 Suprafa╚Ť─â de teren sau platform─â pe care se a╚Öaz─â c─âr─âmizile la uscat, se prepar─â betonul etc.
├írie2 sf [At: MELIK, G. 109 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: lat area (cf fr aire)] 1 Suprafa╚Ťa unei figuri exprimat─â numeric. 2-3 (Suprafa╚Ť─â considerat─â ca) zon─â de r─âsp├óndire natural─â a unui grup de plante, animale etc. 4 (├Äs) ~ lingvistic─â Zon─â de r─âsp├óndire a unei limbi, a unui dialect, a unui fenomen lingvistic. 5 (├Äs) ~ lateral─â (sau periferic─â) Zon─â lingvistic─â de la marginea teritoriului de formare a unei limbi sau a unui grup de limbi ├«nrudite. 6 (├Äs) ÔÇô dialectal─â Zon─â de r─âsp├óndire a unui dialect. 7 Spa╚Ťiu str─âb─âtut ├«ntr-un timp dat de raza vectoare a unei planete. 8 (Fig) ├«ntindere.
├írie3 sm [At: VARLAAM, ap. HEM (1636) / V: ~ia / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: vsl đ░ĐÇđŞđŻ] 1 (Pex de la np Arie) Om r─âu Cf arianism. 2 (├Äs) A fi ~ A fi r─âu la inim─â. 3 (Fig; pop) Eretic. corectat─â
├üRIE3, arii, s. f. Compozi╚Ťie muzical─â vocal─â (cu acompaniament de orchestr─â, de pian etc.) care face parte dintr-o oper─â, operet─â etc. ÔÖŽ Compozi╚Ťie muzical─â instrumental─â asem─ân─âtoare cu aceea definit─â mai sus. ÔÇô Din it. aria.
├üRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treier─â cerealele; arman. 2. Suprafa╚Ť─â de teren sau platform─â pe care se a╚Öaz─â c─âr─âmizile la uscat, se monteaz─â unele elemente de construc╚Ťii, se prepar─â betonul etc. ÔÇô Lat. area.
├üRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) M─âsur─â a unei suprafe╚Ťe (exprimat─â ├«n valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafa╚Ť─â, teritoriu considerat ca) zon─â de r─âsp├óndire a unui fenomen, a unui fapt de limb─â, a unui grup de plante sau de animale etc. ÔÖŽ Fig. ├Äntindere, suprafa╚Ť─â. ÔÇô Din lat. area (cu sensuri dup─â fr. aire).
├üRIE3, arii, s. f. Compozi╚Ťie muzical─â vocal─â (cu acompaniament de orchestr─â, de pian etc.) care face parte dintr-o oper─â, operet─â etc. ÔÖŽ Compozi╚Ťie muzical─â instrumental─â asem─ân─âtoare cu aceea definit─â mai sus. ÔÇô Din it. aria.
├üRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treier─â cerealele; arman. 2. Suprafa╚Ť─â de teren sau platform─â pe care se a╚Öaz─â c─âr─âmizile la uscat, se monteaz─â unele elemente de construc╚Ťii, se prepar─â betonul etc. ÔÇô Lat. area.
├üRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) M─âsur─â a unei suprafe╚Ťe (exprimat─â ├«n valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafa╚Ť─â, teritoriu considerat ca) zon─â de r─âsp├óndire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ÔÖŽ Fig. ├Äntindere, suprafa╚Ť─â. ÔÇô Din lat. area (cu sensurile dup─â fr. aire).
├üRIE3, arii, s. f. Compozi╚Ťie vocal─â cu caracter liric-dramatic, adesea cu acompaniament de orchestr─â (sau de cor, de pian etc.) ╚Öi reprezent├«nd un fragment dintr-o lucrare muzical─â mai vast─â (oper─â, operet─â etc.). Aria Antonidei din opera ┬źCneazul Igor┬╗ de Borodin. Ôľş Se g─âtea la oglind─â, fredon├«nd aria din vodevilul rusesc ┬źKozak─â stihotvore╚Ť─â┬╗. NEGRUZZI, S. I 60. ÔÖŽ C├«ntec, melodie. Arii na╚Ťionale. Arii pentru balet. Ôľş Tristele vechi mucegaiuri... S─â ard─â: Furtuna pe naiuri S─â c├«nte noi arii! BENIUC, V. 134. O arie comun─â din cele care se c├«nt─â vesel pe tr├«mbi╚Ťa de v├«n─âtoare. ODOBESCU, S. III 94. Am s─â v─â c├«nt o arie ├«n care dumneavoastr─â cu to╚Ťii ve╚Ťi face corul. ALECSANDRI, T. I 290. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ri-e.
├üRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted ╚Öi b─ât─âtorit, de form─â circular─â, unde se treier─â cerealele p─âioase. V. arman. Ora╚Öul ├«ntreg era pr─âfos ╚Öi uscat ca o arie dup─â treier. DUMITRIU, N. 265. Eu intram ├«n sat, el ie╚Öea cu tr─âsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94. F─âcu nou─â secerele... S─â secere gr├«ul cu ele... S─â-l duc─â la arie. TEODORESCU, P. P. 140. ÔŚŐ (Poetic) ╚śirul mun╚Ťilor d─â ├«ntr-o mare verde ╚Öi ├«ntins─â ce tr─âie╚Öte ├«n mii de valuri senine, str─âlucite, care treier─â aria m─ârii ├«ncet ╚Öi melodios, p├«n─â unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13. Fig. Suprafa╚Ť─â circular─â ├«n jurul unui obiect. Se uit─â ├«n sus, la crengile... marelui pom ╚Öi se a╚Öez─â trudit sub stra╚Öina-i larg─â, prin care se cerneau m─ârun╚Ťel razele soarelui. VLAHU╚Ü─é, O. A. 132. 2. (Regional) B─ât─âtur─â. A prins mama ├«n arie, pe dup─â hambar, un coco╚Ö. STANCU, D. 12. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ri-e.
├üRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Suprafa╚Ť─â cuprins─â ├«ntr-un contur ├«nchis. 2. Suprafa╚Ť─â de teren considerat─â ca zon─â de r─âsp├«ndire a unui fenomen, de desf─â╚Öurare a unei activit─â╚Ťi etc. Directorul ├«╚Öi scoase pe mas─â harta cu aria de lucru a brig─âzilor ╚Öi planul de produc╚Ťie al ├«ntregii campanii. MIHALE, O. 476. ÔÖŽ Zon─â de r─âsp├«ndire a unui grup de plante sau de animale. ÔÖŽ Zon─â de r─âsp├«ndire a unei limbi, a unui dialect, a unui grai sau a unui fenomen lingvistic. Arie lateral─â (sau periferic─â) = zon─â situat─â la periferia teritoriului pe care se vorbe╚Öte un dialect sau o limb─â. Fenomenele de limb─â arhaice se p─âstreaz─â adesea numai ├«n ariile laterale ale unui teritoriu Ôľş Arie continu─â = teritoriu pe suprafa╚Ťa c─âruia un fenomen de limb─â este r─âsp├«ndit ├«n mod continuu. 3. Fig. ├«ntindere. Atmosfer─â plin─â de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mi╚Öc─âtoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. Un v├«nti╚Öor ascu╚Ťit tr─âgea dinspre r─âs─ârit; altfel vremea era lini╚Ötit─â, stelele ├«nfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. ╚śi ochi ridic spre aria stelar─â. TOMA, C. V. 277. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ri-e.
├üRIE3, arii, s. f. Compozi╚Ťie vocal─â (cu acompaniament de orchestr─â, de pian etc.) care face parte dintr-o oper─â, operet─â etc. ÔÖŽ C├óntec, melodie. Arii populare. ÔÇô It. aria.
├üRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted ╚Öi b─ât─âtorit unde se treier─â cerealele. ÔÖŽ B─ât─âtur─â (1). 2. Suprafa╚Ť─â de teren neted─â, pe care se a╚Öaz─â c─âr─âmizile la uscat, se monteaz─â unele elemente de construc╚Ťii, se prepar─â betonul etc. ÔÇô Lat. area.
├üRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) M─ârime ata╚Öat─â unei suprafe╚Ťe finite, a c─ârei valoare arat─â de c├óte ori ├«ncape ├«n aceast─â suprafa╚Ť─â un p─âtrat cu latura egal─â cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafa╚Ť─â, teritoriu considerat ca) zon─â de r─âsp├óndire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ÔÖŽ Fig. ├Äntindere. ÔÇô Lat. lit. area (fr. aire).
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
árie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. ária (sil. -ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A
ÁRIE s. v. cântec.
├üRIE s. arman, (├«nv. ╚Öi reg.) sili╚Öte, (reg.) ╚Ťarc, (prin Mold. ╚Öi Bucov.) n─âsad─â. (~ pentru treierat gr├óul.)
ÁRIE s. v. curte, ogradă.
ÁRIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.
CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.
├üRIE2 s.f. Compozi╚Ťie vocal─â cu caracter liric, care reprezint─â de obicei un fragment al unei lucr─âri muzicale mai mari. ÔÖŽ Pies─â instrumental─â care se caracterizeaz─â printr-o melodie cu o mi╚Öcare mai larg─â, asem─ân─âtoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
├üRIE1 s.f. 1. (Mat.) ├Äntindere, m─ârime a unei suprafe╚Ťe limitate. 2. Zon─â de r─âsp├óndire a unui fenomen, de desf─â╚Öurare a unei activit─â╚Ťi etc. ÔÖŽ Zon─â ├«n care este r─âsp├óndit un anumit gen de animale sau de plante. ÔÖŽ Zon─â ├«n care se vorbe╚Öte o anumit─â limb─â, un dialect etc. sau ├«n care se ├«nt├ólne╚Öte un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
├üRIE2 s. f. compozi╚Ťie vocal─â rezervat─â solistului, cu acompaniament de orchestr─â, fragment dintr-o oper─â, oratoriu, cantat─â etc. 2. pies─â instrumental─â cu caracter cantabil. (< it. aria)
├üRIE1 s. f. 1. (mat.) ├«ntindere, m─ârime a unei suprafe╚Ťe limitate. 2. zon─â de r─âsp├óndire a unui fenomen. ÔŚŐ areal1. 3. teritoriu ├«n care se vorbe╚Öte o anumit─â limb─â, un dialect etc. (< lat. area)
├írie (├írii), s. f. ÔÇô Melodie, compozi╚Ťie muzical─â. It. aria (sec. XIX).
├írie (├írii), s. f. ÔÇô 1. Loc unde se treier─â, arman. ÔÇô 2. Suprafa╚Ť─â. ÔÇô Var. (├«nv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryi─â. Lat. ─ürea (Pu╚Öcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. ar├ź, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubi├ín air├í). Folosirea ca termen ╚Ötiin╚Ťific se datoreaz─â contactului cu fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zon─â), cu var. ariet. Pronun╚Ťarea este grav─â. ├Än general suf. -et este tonic, dar exist─â ╚Öi cazuri c├«nd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel ├«nc├«t putem considera f─âr─â nici o dificultate c─â este vorba de un der. normal de la arie. Dic╚Ťionarele l-au confundat uneori cu ar├ęt ÔÇ×ajutorÔÇŁ.
├üRIE2 ~i f. 1) Compozi╚Ťie muzical─â vocal─â cu caracter liric, reprezent├ónd un fragment dintr-o oper─â, dintr-o operet─â sau dintr-un oratoriu. 2) Pies─â instrumental─â cantabil─â. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
├üRIE1 ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adun─â ╚Öi se treier─â cerealele; f─â╚Ťare. 2) Orice suprafa╚Ť─â plan─â. 3) M─ârime a unei suprafe╚Ťe (exprimat─â ├«n unit─â╚Ťi de m─âsur─â). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat ├«n permanen╚Ť─â de anumite fiin╚Ťe sau plante. 5) Loc (de r─âsp├óndire) al anumitor fenomene, activit─â╚Ťi; domeniu. ~a preocup─ârilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
arie f. Muz. șir de note cari compun un cântec (= it. aria).
Arie m. 1. faimos ereziarh din Alexandria, care tăgăduia divinitatea lui Isus, fu condamnat în 325 de conciliul din Nicea (280-336); 2. fig. eretic: Arie spurcată! (Arian).
arie f. 1. ├«mprejmuire unde se treer─â gr├ónele; 2. orice suprafa╚Ť─â neted─â. [Lat. AREA].
*2) árie f. (it. ária, fr. air. V. aer 1 și malarie). Cîntec, melodie.
1) ├írie f., pl. ari─ş sa┼ş ─âri─ş (lat. ├írea). Loc r─âtund ├«n mijlocu c─âru─şa e un par de care se leag─â c├«╚Ť─şva ca─ş ca s─â tre─şere gr├«nele. Vech─ş. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnulu─ş.
ARIE s. (MUZ.) cîntec, melodie. (~ populare.)
ARIE s. arman, (├«nv. ╚Öi reg.) sili╚Öte, (reg.) ╚Ťarc, (prin Mold. ╚Öi Bucov.) n─âsad─â. (~ pentru treierat gr├«ul.)
arie s. v. CURTE. OGRAD─é.
ARIE s. 1. compartiment, domeniu, sector, sfer─â. (~ de aplicare.) 2. (BIOL.) areal. (~ unei specii.)
CLUCER DE ARIE s. (IST.) jignicer.
├írie s.f. teritoriu delimitat de o isoglos─â sau de un grup de isoglose, pe care se ├«nregistreaz─â una sau mai multe particularit─â╚Ťi lingvistice.
arie surs─â, (engl.= source area, provenance area) zona sau aria de provenien╚Ť─â a materialului clastic n─âscut prin dezagregare ╚Öi care, ├«n urma transportului, ajunge s─â se acumuleze ├«ntr-un baz. de sedimentare ╚Öi s─â formeze un dep. detritic sau epiclastic. O a. s. se caracterizeaz─â prin relief relativ ridicat, prin constitu╚Ťie petrografic─â (toate rocile acelei reg. deschise la un moment dat de eroziune), prin structur─â geologic─â (de orogen sau de plat.) ╚Öi prin pozi╚Ťie fa╚Ť─â de baz. (extrabazinal─â sau intrabazinal─â). Toate rocile care intr─â ├«n alc─âtuirea unei a. s. se ├«ncadreaz─â ├«ntr-o provincie distributiv─â. Pentru forma╚Ťiunile sedimentare vechi reconstituirea a. s. se poate face prin studiul petrografic al granoclastelor ╚Öi litoclastelor din constitu╚Ťia rocilor detritice ╚Öi prin analiza stucturilor sedimentare respective.
LEGEA ARIILOR metod─â de proiectare destinat─â ob╚Ťinerii unei rezisten╚Ťe aerodinamice (v.) minime la portan╚Ť─â nul─â ├«n cazul unei configura╚Ťii date pentru o aeronav─â, a ansamblului arip─â-fuzelaj, la o vitez─â de zbor dat─â. Aplicarea legii ariilor difer─â de avioanele subsonice la cele supersonice, depinz├ónd de num─ârul Mach (v.).
arie (it. aria, ÔÇ×melodieÔÇŁ; fr. air). 1. Pies─â solistic─â vocal─â, sau instrumental─â, ├«n cele mai multe cazuri de form─â pluripartit─â, cu acompaniament* instrumental, integrat─â operei* oratoriului*, pasiunii*, cantatei* sau av├ónt un caracter independent. ├Än istoria artei componistice, a. se afirm─â cu atribute ce ╚Ťin de tradi╚Ťia c├óntecului pop., monodic*, silabic ╚Öi strofic, marc├ónd deosebirea fa╚Ť─â de chansonul* polifonic*. ├Än sec. 16., tot mai multe lucr─âri corale lirice, it. ca ╚Öi chansonul fr. ÔÇ×├«n form─â de a.ÔÇŁ consacr─â acest din urm─â titlu. Stilul monodiei acompaniate, ce se r─âsp├ónde╚Öte ├«n sec. 16-17 prin opozi╚Ťie cu arta polif., va face din a. forma privilegiat─â de manifestare a expresivit─â╚Ťii melodice ╚Öi poetice, a caracterului liric (spre deosebire de cel epic al recitativului*). Dac─â ├«n Fran╚Ťa sec. 17 ea continu─â s─â circule ca pies─â independent─â ÔÇô a╚Öa-zisa ÔÇ×a. de curteÔÇŁ, pentru una sau mai multe voci acompaniate de laut─â ÔÇô ├«n Italia este absorbit─â de genul operei ╚Öi cap─ât─â str─âlucirea solistic─â p─âstrat─â p├ón─â azi. A. cantabile, a. di portamento (lent─â, cu note prelungi), a. parlante (rapid─â ╚Öi patetic─â), a. di bravura (cu pasaje de mare agilitate) sunt c├óteva dintre principalele specii generate de evolu╚Ťia operei ├«n Italia ce vor permite ulterior ╚Öi emanciparea a. ca pies─â de concert. Ca tip de desf─â╚Öurare, a., independent de caracterul ei, se fixeaz─â, ├«nc─â din sec. 17, asupra formei simetrice a c─ârei denumire sugestiv─â a. da capo indic─â reluarea perioadei* ini╚Ťiale. Muzica instr. adopt─â al─âturi de alte forme vocal-coregrafice, ╚Öi a., ce figureaz─â adesea ca episod cantabil, constrast├ónd cu dansurile ├«n suita* preclasic─â. Totodat─â plasticitatea ei melodic─â va constitui un temei pentru dezvolt─âri instr. specifice, pentru o necontenit─â diversificare a facturii (a. cu varia╚Ťiuni). 2. Termen prin care ├«n mod curent este evocat─â factura cantabil─â a unei melodii. ├Äns─â╚Öi etimologia a. (1) indic─â specificitatea vocal─â, investi╚Ťia de suflu ce presupune o estompare a ritmicit─â╚Ťii ├«n favoarea c├óntului sus╚Ťinut.
├írie, arii, s.f. ÔÇô 1. Locul unde se treier─â gr├óul (ALRRM, 1971: 415): ÔÇ×Di p─â cruce, p─â stog, / Di p─â stog, p─â arieÔÇŁ (Bil╚Ťiu, 1996: 380). 2. Partea de jos, interioar─â, la casele vechi, lipite cu p─âm├ónt: ÔÇ×Aria c─âsii nu-i b─âtut─â, / Voia gazdei nu-i f─âcut─â; / Aria c─âsii bate-om, / Voia gazdei face-omÔÇŁ (Lenghel, 1979: 44). ÔÇô Lat. area ÔÇ×loc neted, loc pentru cl─âdit; ograd─â (curte), tind─â; pia╚Ť─â public─âÔÇŁ (Pu╚Öcariu, CDDE, DA, DER, MDA).
├írie, arii, s.f. ÔÇô 1. Locul unde se treier─â gr├óul (ALR 1971: 415): ÔÇ×Di p─â cruce, p─â stog, / Di p─â stog, p─â arieÔÇŁ (Bil╚Ťiu 1996: 380). 2. Partea de jos, interioar─â, la casele vechi, lipite cu p─âm├ónt: ÔÇ×Aria c─âsii nu-i b─âtut─â, / Voia gazdei nu-i f─âcut─â; / Aria c─âsii bate-om, / Voia gazdei face-omÔÇŁ (Lenghel 1979: 44). ÔÇô Lat. area ÔÇ×loc neted, loc pentru cl─âdit; ograd─â (curte), tind─â; pia╚Ť─â public─âÔÇŁ (N─âdejde).
ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului.
├üRIE DIALECTAL─é s. f. + adj. (< lat. area, cf. fr. aire + fr. dialectale): teritoriu ├«n care a fost ├«nregistrat un anumit fenomen sau o anumit─â particularitate lingvistic─â (ori mai multe fenomene sau particularit─â╚Ťi lingvistice), delimitat printr-una sau mai multe isoglose (v.). A.d. poate acoperi ├«ntregul domeniu al unui idiom sau numai o parte a acestuia. C├ónd acoper─â numai o parte, se opune altei arii (sau mai multor arii). Ea prezint─â, ├«n raport cu celelalte, o configura╚Ťie particular─â: ├«ntins─â sau restr├óns─â, central─â sau periferic─â, omogen─â sau neomogen─â etc. Pe harta lingvistic─â ea este prezentat─â prin culori ╚Öi ha╚Öuri. Stabilirea a.d. permite descrierea structurii dialectale a unui idiom, pe baza unit─â╚Ťilor dialectale (dialect, subdialect, grai) stabilite prin trasarea frontierelor lingvistice. Exist─â mai multe tipuri de a.d.: laterale (marginale, periferice), situate la marginea teritoriilor pe care se vorbesc dialectele sau limbile; centrale, situate ├«n centrul teritoriilor pe care se vorbesc dialectele sau limbile; omogene (continue), cu fenomenele de limb─â r─âsp├óndite ├«n mod uniform; neomogene (discontinue), cu fenomenele de limb─â r─âsp├óndite neuniform; fonetice, care includ fenomene fonetice; lexicale, care includ fenomene de vocabular; morfologice, care includ fenomene morfologice; sintactice, care includ fenomene sintactice etc. A.d. laterale sunt mai conservatoare dec├ót cele centrale, ├«n timp ce acestea din urm─â sunt mai inovatoare.

Arie dex online | sinonim

Arie definitie

Intrare: arie (sup.)
arie substantiv feminin
  • silabisire: a-ri-e
Intrare: arie (loc)
arie substantiv feminin
  • silabisire: a-ri-e
Intrare: arie (muz.)
arie substantiv feminin
  • silabisire: a-ri-e
Intrare: arie (s.m.)
arie s.m.
Intrare: Arie
Arie
Intrare: arie dialectal─â
arie dialectal─â substantiv feminin