arhimicétă s. f., g.-d. art. arhimicétei; pl. arhimicéte

arhimicétă s. f., pl. arhimicéte

ARHIMICÉTE s. f. pl. clasă de ciuperci primitive, microscopice, cu talul format dintr-o singură celulă, parazite, înmulțindu-se asexuat prin zoospori sau sexuat prin izogamie. (< fr. archimycètes)

ARHI- (ARCHI-) „primitiv, arhaic, primar, străvechi”. ◊ gr. arkhi „primul” > fr. archi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. arhi- și archi-. □ ~carp (v. -carp), s. n., primordiu de fructificație, la ascomicete; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de fertilizare la florile închise; ~geneză (v. -geneză), s. f., abiogeneză*; ~gonie (v. -gonie), s. f. abiogeneză*; ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci primitive unicelulare microscopice, parazite sau saprofite, cu înmulțire sexuată sau asexuată; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplast nediferențiat încă în plasmă și nucleu, specific bacteriilor și cianoficeelor.