arhimandrit definitie

13 definiții pentru arhimandrit

arhimandrít sm [At: URECHE, ap. LET. I, 143 / V: (pop) arfi- / S: (înv) archi- / Pl: ~ii / E: ngr ἀρχιμανδρίτης] 1 Titlu inferior arhiereului, pe care-l poartă stareții unor mănăstiri ortodoxe mai mari. 2 (Șîs ~ de scaun) Titlu dat călugărilor ortodocși cu o slujbă mai înaltă pe lângă o episcopie în semn de cinste. 3-4 Persoană cu titlul de arhimandrit (1-2).
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari; titlu de cinste acordat în genere unor călugări. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, P. 138.
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.
ARHIMANDRÍT ~ți m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Stareț al unei mănăstiri mari. /<sl. arhimandritu
arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].
Scriban (Arhimandritul Neofit) n. teolog si elenist, directorul seminarului din Socola (1803-1884).
arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.
ARHIMANDRIT subst. 1. Arfiemandritul M-rea, nume vechi al bis. S-ții Apostoli din București (Stavr 23). 2. Arhimandrescu, D. (Meșt Cr).

arhimandrit dex

Intrare: arhimandrit
arhimandrit substantiv masculin
Intrare: Arhimandrit
Arhimandrit