argou definitie

12 definiții pentru argou

argóu sn [At: IORDAN, L. R. A. 488 / V: (înv) -ot / Pl: ~ri / E: fr argot] Limbaj convențional, întrebuințat mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății.
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot.
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot.
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional al unui grup social care, spre a se face neînțeles de restul societății și mai ales de autorități, folosește cuvinte speciale (împrumuturi din graiurile regionale și din limbi străine), dă sensuri diferite de cele curente unor cuvinte din vocabularul comun etc.
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional al unui grup social care, spre a nu fi înțeles de restul societății, folosește cuvinte speciale (regionale și străine), dă sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argóu s. n., art. argóul; pl. argóuri
ARGÓU s.n. (Lingv.) Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. [Pl. -uri / < fr. argot].
ARGÓU s. n. limbaj convențional folosit de un grup social restrâns (vagabonzi, delincvenți etc.) pentru a nu fi înțeleși de restul societății sau pentru a șoca. (< fr. argot)
ARGÓU, argouri, s.n. Limbaj convențional al anumitor categorii sociale, care folosesc cuvinte speciale sau cu sensuri deosebite, pentru a nu fi înțelese de restul societății.
ARGÓU ~ri n. Limbaj convențional, folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. ~ al elevilor. ~ al vânătorilor. /<fr. argot
ARGÓU s. n. (< fr. argot); limbaj social convențional, folosit mai ales de vagabonzi, cerșetori și delincvenți pentru a nu fi înțeleși de restul societății (în special de autorități). A. are un vocabular special, alcătuit din cuvinte din limba comună, dar cu alte sensuri decât cele cunoscute, din cuvinte regionale și din cuvinte străine. El este întrebuințat cu structura gramaticală a limbii din țara în care se folosește. Elemente de a. cunoscute de masa vorbitorilor și tocite ca semnificație sunt folosite, nerecomandabil, și de unii militari în termen, de studenți sau de elevi. Apariția unor asemenea elemente în vorbirea cuiva scade prestigiul persoanei respective, face o impresie neplăcută. În limba română există elemente de a. folosite cândva (unele și azi) aproape numai oral și reprezentate prin cuvinte obișnuite din limba comună, cu alte înțelesuri, ca de exemplu: sticlete, copoi sau caraliu „polițist”, găină „pălărie”, bicicletă „ochelari”, fasole „dinți”, casmá „mână”, mănăstire, facultate sau mititica „închisoare”, bilă sau cutiuță „cap”, șase! „atenție!”, ciripitor „denunțător”, potol „mâncare”, broască „poșetă” etc.; prin cuvinte regionale, ca de exemplu: pârnaie („oală de pământ”) cu sensul de „închisoare”, tărtăcuță, tigvă, devlă sau bostan „cap”; prin cuvinte împrumutate din limba țigănească sau derivate din acestea, ca de exemplu: mișto „foarte bun”, „foarte frumos”, gagiu „individ”, „iubit”, baftă „noroc”, șucăr „frumos”, lovéle sau mardei „bani”, haleală „mâncare”, a mangli „a fura”, a soili „a lenevi”, a hali „a mânca” etc. și din limba rusă, ca de exemplu denghi „bani” (azi este la modă cuvântul de argou verzișori „dolari”). Este cunoscută folosirea abuzivă nejustificată (deoarece există destule alte cuvinte decente în limbă care spun mai mult), vulgară și degradantă – de către mulți tineri – a cuvântului de origine țigănească mișto, cu valoare substantivală, adjectivală sau adverbială (de superlativ absolut) pentru aprecierea unui film, a unei piese de teatru, a unui obiect oarecare, a unei acțiuni, a unei persoane etc. Din limbajul militarilor de altădată consemnăm, tot ca elemente de a., cuvintele fetiță „mitralieră”, felicitare „ordin de chemare” și icre „bombe”. Acțiunea de cultivare a limbii române îngustează tot mai mult aria de răspândire a acestor elemente, obligându-le în cele din urmă să dispară odată cu vechile mentalități.

argou dex

Intrare: argou
argou substantiv neutru