argós am [At: BELDIMAN, ap. HEM (1624) / E: ngr ἀργός] (Înv; d. preoți) Căruia i s-a interzis pentru un timp să oficieze slujbele divine.

ARGÓS adj. m. (Grecism; despre preoți) Căruia i s-a interzis pentru câtva timp să slujească în biserică. – Ngr. argos.

*árgos (nume de loc) s. propriu n.

argós adj. – Oprit, suspendat. Ngr. [ίερεύς] ἀργός „[preot] care nu are de lucru”, cf. bg. argosvam „a suspenda”. – Der. argosi, vb. (a pune la îndoială).

Argos n. odinioară oraș însemnat și Cap. Argolidei: azi cu 10.000 loc.

argós adj. m. (ngr. argós, aergós). Vechĭ. Suspendat din slujbă (vorbind de preuțĭ).

ARGOS, polis în Grecia antică (NE Peloponesului), întemeiat la începutul milen. 2 î. Hr.; centrul politic și și cultural al Argolidei.