argintuí [At: POLIZU / Pzi -esc / E: argint + -ui] (Înv) 1-2 vtr A (se) arginta (1- 2). 3 vt A fereca în argint.

argintuíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: argintui] (Înv) Argintare.

ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui.

ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui.

ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. ◊ Refl. Fig. Izvorul... s-argintuiește de alba lună care-l ninge. MACEDONSKI, O. I 62.

ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Din argint.

argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă

argintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. argintuiáscă

ARGINTUÍ vb. v. arginta.

argintuíre, argintuíri, s.f. (înv. și pop.) argintare, poleire sau ferecare cu argint

argint(u)ì v. 1. a polei sau a fereca cu argint; 2. fig. și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.

argintui vb. v. ARGINTA.