arginta vt [At: PONT, F. 268 / V: (înv) -ti, -nți / Pzi: ~téz / E: argint] 1 A acoperi cu un strat de argint (1) Si: (înv) argintui (1) Vz polei, auri. 2 (Fig) A face să aibă luciul și strălucirea argintului (1) Si: (înv) argintul (2).

arginti vt vz arginta

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint (1); a argintui. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului (1). [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÍ vb. IV v. arginta.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint (1); a argintui. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului (1). [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÍ vb. IV v. arginta.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. (Cu privire la obiecte) A acoperi cu un strat subțire de argint; a sufla cu argint. Am argintat o cupă. ◊ Fig. A face să aibă luciul sau strălucirea argintului. Treceau mai apoi mîndri printre casele satului și răsăritul le arginta coasele. CAMILAR, N. II 385. – Variantă: (învechit) argintí (EMINESCU, O. I 45) vb. IV.

ARGINTÍ vb. IV v. arginta.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de argint. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului. [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÍ vb. IV. v. arginta.

argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză

argintá vb., ind. prez. 1 sg. argintéz, 3 sg. și pl. arginteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. argintéze; ger. argintând

ARGINTÁ vb. (rar) a argintui, (înv. și pop.) a spoi. (~ un obiect metalic.)

A ARGINTÁ ~éz tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de argint (în scop protector sau decorativ). /Din argint

argint(u)ì v. 1. a polei sau a fereca cu argint; 2. fig. și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.

argintésc v. tr. (d. argint). Poleĭesc, orĭ suflu cu argint. – Neol. argintez (după fr. argenter și lat. argentare).

ARGINTA vb. (rar) a argintui, (înv. și pop.) a spoi. (~ un obiect metalic.)