argințél sn [At: ȘEZ. I, 183 / Pl: ~ei / V: (pop) -țăl / E: argint + -el] (Pop) 1-2 (Șhp) Argint (1) apreciat pentru valoarea și frumusețea sa Si: argintuț. 3 Culoare argintie. 4 (Înv; îe) A bate-n – A fi aproape argintiu. 5-6 (Șhp) Bani de argint Cf argint (7). 7 (Bot; reg) Coada-racului (Potentilla anserina).

ARGINȚÉL (1, 3) s. n., (2) arginței, s. m. Diminutiv al lui argint. 1. v. argint (1). Un cal... Cu șaua de arginței. ȘEZ. I 183. Măi bădiță de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu arginței, Că de-acela-i puțintel! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Rar) v. argint (2). (Atestat în forma regională argințăl) Ci să-mi vii cu voie bună... Că nu beu binele tău, Dar beu argințălul mieu. SEVASTOS, C. 262. 3. Culoare, luciu ca de argint (1). Porumb alb, cu gușa verde. Cu penițe zugrăvite, C-ochi în cap de pietre scumpe: Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39.

ARGINȚÉL, arginței, s. m. v. DE⁴ (XII. 1.). (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. – [DEX ’98]

ARGINȚÉL, -ÍCĂ, argințéi, -éle, adj. Argintiu. (din argint + suf. -el) [folosit în corpul DEX]