argințícă sf [At: HEM 1615 / V: -nti- / Pl: ~țele / E: argint + -ică] (Bot; reg) 1 Arbust (mic) din familia rozaceelor, cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe partea inferioară și cu flori mari albe (Dryas octopetala) Si: cerencel, cerențel. 2 Mei păsăresc (Lithospermum arvense). 3 Coada-racului (Potentilla anserina). 4 (Îc) ~ de grădină Armurariu (Silybum marianum). 5 (Îc) ~ de pădure Splină (Chiysosplenium alternifolium).

ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică.

ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică.

ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari albe și cu frunze verzi lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară. (Dryas octopetala). – Din argint + suf. -ică.

argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele

argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle

ARGINȚÍCĂ s. (BOT.; Dryas octopetala) cerențel.

argințícă f. pl. ele (d. argint, după coloarea florilor eĭ). Cerențel.

ARGINȚICĂ s. (BOT.; Dryas octopetala) cerențel.

argințícă, argințele, s.f. – (reg.; bot.) Arbust cu flori mari, albe, cu frunze verzi, lucitoare (Dryas octopetala); specific etajului alpin (semnalat în Munții Rodnei și Munții Maramureșului). – Din argint (< lat. argentum) + suf. -ică (DLRM, DEX, MDA).

DRYAS L., ARGINȚICĂ fam. Rosaceae. Gen originar din regiuni arctice și subarctice, 3 specii pitice, tufe sau semitufe, cu tulpină de obicei culcată. Frunzele de la baza tulpinii persistente, simple, pețiolate, eliptice, crestate sau aproape penate, pe partea inferioară albe, pe cea superioară lucioase, marginea rulată în exterior, însoțite de stipele caduce. Flori mari, albe sau galbene, singulare, cu un peduncul delicat, sepale și petale de obicei opt, stamine numeroase. Fructe cu un stil lung, păros.