argăsitor definitie

12 definiții pentru argăsitor

argăsitor, ~oare [At: LB / V: (îrg) -ghisitoriu / Pl: ~i, ~oare / E: argăsi + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care argăsește (1).
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor.
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor.
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj. Care argăscște. (Fig.) Cîte-un chip ieșea deodată pentru-o clipă în lumină, Cînd de om trăit pe mare sub un vînt argăsitor, Cînd de tînăr cu păr galben. MACEDONSKI, O. I 77.
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj. Care argăsește. – Din argăsi + suf. -(i)tor.
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitór adj. m., pl. argăsitóri; f. sg. și pl. argăsitoáre
ARGĂSITÓR s., adj. 1. s. v. tăbăcar. 2. adj. v. tăbăcitor.
ARGĂSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care argăsește. /a argăsi + suf. ~tor
argăsitor m. tăbăcar.
argăsitór m. Care argăsește, tabac, tăbăcar.
ARGĂSITOR s., adj. 1. s. tăbăcar, (reg.) opincarăș, orgar, tălpar, timar, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălar, (înv.) solonar, tabac. (~ se ocupă cu tăbăcitul pieilor.) 2. adj. tăbăcitor. (Substanțe ~.)

argăsitor dex

Intrare: argăsitor
argăsitor adjectiv