arendui definitie

2 intrări

15 definiții pentru arendui

arenda vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- I Pzi: ~déz / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.
arendui vt [At: POLIZU / Pzi: ~esc / E: arenda + -ui] (Înv) 1-2 A arenda (1-2).
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.
ARENDUÍ vb. IV v. arenda.
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.
ARENDUÍ vb. IV v. arenda.
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.
ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. și pl. arendeáză
ARENDÁ vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)
A ARENDÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă
arendà v. a da în arendă.
arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.
ARENDA vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

arendui dex

Intrare: arenda
arenda verb grupa I conjugarea a II-a
arendui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: arendui
arendui