arendáș sm [At: (a. 1772) IORGA, S. D. XII, 186 / V: (îvr) arân- / Pl: ~i / E: arendă + -aș, cf mg arendás] Persoană care ia în arendă (1) Cf chiriaș.

ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș.

ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă). – Arendă + suf. -aș.

ARENDÁȘ, arendași, s. m. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană care, luînd un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care-i exploatează. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. Țăranul... dă o hîrtie prefectului, jeluindu-se de încărcarea la datorie din partea arendașului și de bătaie. CARAGIALE, O. II 44. Vine-un car cu patru boi, încărcat cu păpușoi; Dindărătul carului, Arendașul satului, Lipitoarea dracului. TEODORESCU, P. P. 296. ◊ Fig. Moldavia se hotărî de apanaj fanarioților. Un veac se mulse țara de acești arendași! NEGRUZZI, S. I 277.

ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care, luând un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care îi exploatează. – Din arendă + suf. -aș.

arendáș s. m., pl. arendáși

arendáș s. m., pl. arendáși

ARENDÁȘ s. (reg.) orândaș, (înv.) arendar, orândator, (înv., în Mold.) orândar, posesor. (~ul unei moșii.)

ARENDÁȘ ~i m. Persoană care ia un bun în arendă. /arendă + suf. ~aș

arendaș m. cel ce iea cu arendă.

arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.).

ARENDAȘ s. (reg.) orîndaș, (înv.) arendar, orîndator, (înv., în Mold.) orîndar, posesor. (~ unei moșii.)