arendășoáică sf [At: ODOBESCU, S. I, 384 / V: (reg) arân- / Pl: ~ice / E: arendaș + -oaică] (Și dep) 1-2 Nevastă (grasă, antipatică, rea etc.) de arendaș. 3-4 Femeie (grasă, antipatică, rea etc.) care ține ceva în arendă (2).

ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică.

ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică.

ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. (Rar) Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă o moșie etc. [În trăsură] erau grămădite o mulțime de tinere arendășoaice, gătite și împodobite. ODOBESCU, S. I 384.

ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun. – Din arendaș + suf. -oaică.

arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice

arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice

ARENDĂȘOÁICĂ s. arendășiță. (Arendașul și ~.)

arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.).

ARENDĂȘOAICĂ s. arendășiță. (Arendașul și ~.)