ardoare definitie

14 definiții pentru ardoare

ardoáre sf [At: NEGRUZZI, S. II, 75 / E: fr ardeur] 1 Înflăcărare stârnită de o pasiune. 2 (Pex) Zel.
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență. – Din fr. ardeur, lat. ardor.
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență. – Din fr. ardeur, lat. ardor.
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune; elan, avînt, zel. ◊ Loc. adv. Cu ardoare = înflăcărat, cu pasiune. Am dorit cîmpul cu ardoare. SAHIA, N. 15. Ne-a sărutat pe rînd cu ardoare. SAHIA, N. 59.
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; zel. – Fr. ardeur (lat. lit. ardor).
ardoáre s. f., g.-d. art. ardórii
ardoáre s. f., g.-d. art. ardórii
ARDOÁRE s. 1. v. entuziasm. 2. v. avânt. 3. râvnă, sârguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârditură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)
ARDOÁRE s.f. Înflăcărare, pasiune, zel. [Gen. -rei. / < fr. ardeur, cf. lat. ardor].
ARDOÁRE s. f. înflăcărare, pasiune, avânt; ardență (1). (< fr. ardeur, lat. ardor)
ARDOÁRE f. Imbold lăuntric puternic care înlesnește realizarea unei acțiuni; exaltare; avânt; elan. [G.-D. ardorii] /<fr. ardeur, lat. ardor, ~oris
ardoare f. înfocare, râvnă.
*ardoáre f. (lat. ardor). Activitate, mare vioicĭune: a munci cu ardoare.
ARDOARE s. 1. avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ tinereții.) 2. avînt, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Clntați cu mai multă ~.) 3. rîvnă, sîrguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)

ardoare dex

Intrare: ardoare
ardoare