Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

7 defini╚Ťii pentru arcuitur─â

arcuit├║r─â sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: arcui + ~(i)tur─â] 1-4 Arcuire (1). 5 Parte arcuit─â (1) a unui obiect.
ARCUIT├ÜR─é, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (├«ncovoiat) ├«n form─â de arc. [Pr.: -cu-i-] ÔÇô Arcui + suf. -tur─â.
ARCUIT├ÜR─é, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (├«ncovoiat) ├«n form─â de arc. [Pr.: -cu-i-] ÔÇô Arcui + suf. -tur─â.
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. (Rar) Încovoietură în formă de arc.
ARCUIT├ÜR─é, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect ├«ncovoiat ├«n form─â de arc. ÔÇô Din arcui + suf. -(i)tur─â.
!arcuit├║r─â (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuit├║rii; pl. arcuit├║ri
arcuit├║r─â s. f., g.-d. art. arcuit├║rii; pl. arcuit├║ri

Arcuitur─â dex online | sinonim

Arcuitur─â definitie

Intrare: arcuitur─â
arcuitur─â substantiv feminin