arcér1 sm vz arțar1

arcér2 sn [At: (a. 1826) GCR II, 253/33 / V: (îrg) -ear, -iu, alceriu sm / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Cută din lemn (de arțar), care a stat mai mulți ani în apă și s-a pietrificat. 2 Piatră de ascuțit bricele sau coasa.

ARCÉR, arcere, s. n. (Regional) Cute, gresie. Piatra din care se fac arcere. ȘEZ. III 84.

ARCÉR, arcére, s. n. (Reg.) Gresie, cute.

ARCÉR s. v. cute, gresie.

ARCÉR ~e n. pop. Piatră naturală cu care se ascute briciul, coasa etc.; cute; gresie. /Orig. nec.

arcer n. piatră de ascuțit brice și coase. [Arcerul e o cute petrificată din arțar].

arcér n., pl. e (it. acciaro și acciarino, cute de oțel. V. acĭoaĭe. Cp. cu masat). Cute de brice.

arcer s. v. CUTE. GRESIE.

arcér, arcere, (alcer), s.n. – Piatră de ascuțit; cute, gresie (ALRRM, 1969: 90). ♦ Arcer, toponim ce ar indica prezența unor substanțe minerale utile: cuarț (Acta Musei, 2002: 344); ♦ (top.) Arcer, vârf (1.859 m) sub formă de creastă prăpăstioasă și golașă, situat în Munții Țibleș (Posea, 1980: 23), rezervație naturală de interes național; Pădurea Arceriu, Valea Arcerului (în Dragomirești). – Et. nec. (MDA).

arcér, -e, (alcer), s.n. – Piatră de ascuțit; cute (ALR 1969: 90). Arcer, toponim ce ar indica prezența unor substanțe minerale utile: cuarț (Acta Musei 2002: 344). Arcer, vârf și refugiu alpin în masivul Țibleș, rezervație naturală de interes național. Pădurea Arceriu, Valea Arcerului (în Dragomirești). – Et. nec. (MDA).