arțag definitie

19 definiții pentru arțag

arțág sn [At: ȚICHINDEAL, F. 238 / V: h-, hăr- / Pl: ~uri / E: mg harcag] 1 (Înv; d. detașamente armate) Hărțuire 2 (Înv; pex) Luptă 3 (Pfm) Pornire spre ceartă. 4 (Pop; îe) Plâns cu h~ Plâns nervos care cu cât încerci să-l domolești, cu atât se întețește. 5 (Rar; îe) A-și găsi -ul cu cineva A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă. 6 (Pfm; îe) Tot -ul își găsește pârțagul Orice naș își are nașul. 7 (Înv) Părul de la ceafă.
ARȚÁG, arțaguri, s. n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Din magh. harcag.
HARȚÁG s. n. v. arțag.
ARȚÁG, arțaguri, s. n. (Pop. și fam.) Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Din magh. harcag.
HARȚÁG s. n. V. arțag.
ARȚÁG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de sfadă, de gîlceavă. Potrivit mijloacelor pe care le dobîndeai, luai față de ea [de viață] atitudini de arțag, de descurajare, de răzvrătire. PAS, Z. I 10. În ziua aceea [învățătorul] se sculase cu arțag, de aceea copiii tremurau ca varga așteptîndu-i întrebările. CARAGIALE, S. 8. ◊ Expr. A avea (sau a fi pus pe) arțag = a fi pus pe ceartă. Se vedea cît de colo că-i pus pe arțag. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112. 6/6. A-și găsi arțagul cu cineva = a-și găsi beleaua cu cineva. Vai de mămulica mea!... De-acum mi-am găsit arțagu cu cucoana. ALECSANDRI, T. I 185. – Variantă: harțág (CREANGĂ, P. 298, ARHIVA R. I 108) s. n.
HARȚÁG s. n. v. arțag.
ARȚÁG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțág s. n.] – Magh. harcag.
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțág s. n., pl. arțáguri
ARȚÁG s. 1. (înv. și pop.) țâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harță. (~ul era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)
arțág (arțáguri), s. n.1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj.
ARȚÁG ~uri n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag
HARȚÁG ~uri n. v. ARȚAG.
arțag n. (Mold. harțag) 1. poftă de ceartă (mai adesea însoțită de bătaie): nu cumva ostașul cela să aibă harțag? CR.; 2. toană: arțagul își găsește pârțagul. [Ung. HARȚAG, încăierare (v. harță)].
harțag n. Mold. V. arțag.
arțág, arțăgáș, arțăgós, V. harțag, hărțăgos.
harțág n., pl. urĭ (ung. harcag, întîlnire, încăĭerare, luptă). Vechĭ. Încăĭerare, harță. Azĭ. Est. Gust de ceartă. Tot arțagu îșĭ are pîrțagu (Triv.), unu gata de ceartă dă peste altu care-l învață minte. – În vest arțag, în Ban. hărțag.
ARȚAG s. 1. (înv. și pop.) țîfnă. (E plin de ~.) 2.* (înv.) harță. (~ era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)

arțag dex

Intrare: arțag
arțag substantiv neutru
harțag substantiv neutru