arătură definitie

14 definiții pentru arătură

arătúră sf [At: (a. 1579) ap. HEM 1476 / Pl: ~ri / E: lat aratura] 1 Munca aratului1 (1). 2-3 (Îs) Loc de ~ Teren arabil (1-2). 4 (Rar) Recolta de pe un loc arat2 și semănat. 5 Câmp cultivat Si: ogor, țarină. 6 Timpul aratului1 (1).
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ar a, de a lucra pămîntul; arat. Dezmiriștitul și arătura adîncă de toamnă sînt lucrările de bază ale pămîntului, fără de care nu se poate obține o recoltă bogată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. Asta îi trezea amintiri nedeslușite de la alte arături, și omul simțea o plăcere care-l făcea să strîngă pumnii pe lemnul lucios, rotund al coarnelor plugului. DUMITRIU, V. L. 7. Trebuie să muncești la arătura cîmpului. ISPIRESCU, U. 24. Fie, neico, cîți or vrea, Că tot nu-s ca dumneata, Nici la stat, nici la făptură, Nici la joc, nici l-arătură. HODOȘ, P. P. 81. 2. Pămînt arat, țarină. Călcau mai mult prin arătură decît prin mijlocul șoselei. PAS, L. I 34. Țăranii au împînzit cîmpul și arăturile de toamnă. SAHIA, N. 27. Boii mergeau iute, iute, dar lăsaseră drumul mațe și o luaseră acum prin arătură. SANDU-ALDEA, U. P. 214. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206.
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat. 2. Pământ arat; ogor, țarină. – Lat. aratura.
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
ARĂTÚRĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. (concr.) ogor, țarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)
arătúră (arătúri), s. f. – Arat, acțiunea și rezultatul lui a ara. Lat. ărātūra (Pușcariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre,, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.
ARĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A ARA. ~ de toamnă. 2) Pământ arat. /a ara + suf. ~ătură
arătură f. 1. pământul arat; 2. aratul câmpului. [Lat. ARATURA].
arătúră f., pl. ĭ. Felu de a ara. Loc arat: un sat între arăturĭ.
ARĂTU s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. ogor, țarină (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)
a o lua pe arătură / pe câmpii / pe miriște expr. (iron.) a devia de la subiectul unei discuții.

arătură dex

Intrare: arătură
arătură substantiv feminin