apúne vi [At: (a. 1669), ap. GCR I, 184/30 / Pzi: apún / E: ml appone, -ere] 1 (D. aștri) A dispărea sub orizont Si: a asfinți, (pop) a scăpăta. 2 (Îc) Soare- Vest. 3 (Îae) Occident. 4 (Fam; îe) A-i – steaua A decădea. 5 (Înv; îae) A muri. 6 (Înv; d. ochi) A orbi. 7 (Fig) A pieri. 8 (Fig; pex) A-și pierde strălucirea, faima etc.

apús2, ~ă [At: P. MAIOR, IST. 70/15 / Pl: ~uși, ~e / E: apune] 1 a (D. astre) Care a apus (1). 2 a (Fig; d. vreme, timp) Trecut. 3 a (D. ochi) Fără vedere. 4 a (Îvr; Trs; d. societate și oameni) înapoiat. 5 av (Înv; nob) Cu dispreț.

apús1 sn [At: PSALT. SCH. 154/14 / V: (înv) app~ / Pl: (înv) -e, -uri / E: apune] 1 Trecere a unui astru sub orizont Si: asfințit, (pop) scăpătat. 2 Locul pe orizont unde apune soarele. 3 Priveliște la apusul (1) soarelui. 4 Vest. 5 (Îe) A vorbi una de la răsărit și alta de la ~ A vorbi confuz, cu analogii și legături prea îndepărtate. 6 (Îe) A sta cu un picior la răsărit și altul la ~ A nu avea domiciliu stabil. 7 (Îs) -miazăzi Sud-vest. 8 Occident. 9 (Pm) Concepțiile occidentului. 10 Peisaj crepuscular. 11 (Fig) Sfârșit. 12 (Fig) Declin. 13 (Pex) Prăbușire.

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. (Despre soare, lună, stele, în opoziție cu răsări) 1. A înclina spre apus, a dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60. 2. Fig. A fi în declin, a decădea; a dispărea, a pieri; (despre oameni) a muri. De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a i se termina epoca de glorie, a decădea; a pieri.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna, stins, trecut. Obrazul la pămînt l-am pus Să-mi amintesc de-un dor apus. BANUȘ, în POEZ. N. 27. Rîul sfînt ne povestește... despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44.

APÚS1, apusuri, s. n. (În opoziție cu răsărit) 1. Faptul de a apune; trecerea unui astru sub orizont; apunere. Apus de soare. ◊ Ziua de 1 Mai fusese frumoasă pînă la apusul soarelui, dar de aci înainte cerul se întunecă. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Fig. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam, Cînd la apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. ♦ Priveliște oferită de soare cînd apune. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre. SAHIA, N. 40. Puternic suflă vîntul tomnatec! Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Curînd scăpată și soarele după cele mai de pe urmă trepte ale apusului. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Loc pe orizont unde apune soarele (unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului); p. ext. regiune unde apune soarele; vest. Flacără roșie... rumenește zarea-nfiorată Din răsărit pînă-n apus. BENIUC, V. 84. Steteam la colibă, pe prunduri, Privind peste mare-n apus, Năvalnice neguri de seară Veniră, urcîndu-se-n sus. IOSIF, T. 137. Din apus Se răsfira fierbînd un nor De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. ◊ Expr. (Rar) A vorbi una de la răsărit și alta de la apus = a vorbi incoerent, fără șir. (Rar) A sta cu un picior la răsărit și cu altul la apus = a fi nestatornic, a nu avea domiciliu stabil. 3. Timpul zilei cînd apune soarele; asfințit, scăpătat. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 4. Occident. Patru veacuri de contact cu Apusul... n-a dat masei populației africane nimic bun. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/3. 5. Fig. Declin, decădere, prăbușire. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse. – V. apune.

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.

apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús

apús (asfințit) s. n., pl. apúsuri

*Apús (regiune) s. propriu n.

soáre-apúne (pop.) s. m.

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús

apús s. n., pl. apúsuri

soáre-apúne s. m. invar.

APÚNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)

APÚS adj. v. trecut.

APÚS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.

APÚS s. v. decadență, decădere, declin, regres, sfârșit.

SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.

A apune ≠ a răsări

Apus ≠ est, orient, răsărit, zori

apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).

A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viața; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârși. /<lat. apponere

APÚS1 ~să (~și, ~se) 1) v. A APUNE. 2) Care a trecut, a dispărut. Vremuri demult apuse. /v. a apune

APÚS2 ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune

apune v. 1. a trece sub orizont (de soare); 2. fig. a scădea, a dispare treptat: ca un astru el apune EM. și anii mei tineri apun în mormânt BOL. [Lat. APPONERE, a pune jos (acest sens și în macedo-română), specializat la apunerea sau disparițiunea astrelor].

apus n. 1. apunere treptată a stelelor: pe la apus de soare; 2. regiunea cerului unde apun stelele; 3. unul din cele patru puncte cardinale: vânt de apus; fig. și Apusul își împinse toate neamurile incoace EM.; 4. fig. disparițiune treptată: la apusul vieții; 5. scăpătare, decadență: turnul, trist martur l’al nostru trist apus GR. AL.

soare-apune n. apus: a cutreera țara dela soare-răsare la soare-apune.

apún, apús, a apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse!

apús n., pl. e. Apunere, disparițiune: apusu viețiĭ. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu cardinal (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele: ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)?

soáre-apúne n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

APUNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~.)

APUS adj. dispărut, pierdut, trecut. (Vremuri de mult ~.)

apus s. v. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DECLIN. REGRES. SFÎRȘIT.

APUS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ soarelui.) 2. amurg, asfințit, înserare, seară (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.) 3. asfințit, vest, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.) 4. occident, vest. (Țările din ~.)

soare-apune s. v. APUS. ASFINȚIT. VEST.

IMPERIUL ROMAN DE APUS, stat de creat prin împărțirea definitivă a Imp. Roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), între cei doi fii ai acestuia, Honoriu și Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V și centrul Europei și din N Africii. A dăinuit până în 476, când ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducătorul mercenarilor germani.