apucător, ~oare [At: VARLAAM, C. 382 / V: (înv) -iu / Pl: ~i, ~oare / E: apuca + -(ă)tor) 1 a Care apucă (1). 2-3 smf, a (Prt) (Persoană) care-și însușește (cu lăcomie) ce nu este al său. 4 a (Fig; d. oameni) Lacom. 5-6 sn (Teh) (Partea activă a unui) aparat cu care se apucă (1) o sarcină pentru a o ridica și transporta. 7 sf (La un instrument de apucat) Falcă. 8 sn (La un instrument de apucat) Gheară. 9 sf (Bot; reg) Talpa gâștei (Leonurus cardiaca).

APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător.

APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreți 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător.

APUCĂTÓR1, apucătoare, s. n. Aparat sau parte a unui aparat cu care se apucă o sarcină pentru a o ridica sau transporta.

APUCĂTÓR2, -OÁRE, apucători, -oare, adj. Care apucă; (mai ales cu sens peiorativ) care are obiceiul de a lua, de a-și însuși un lucru al altuia; lacom, hrăpăreț.

APUCĂTÓR1, apucătoare, s. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate, pentru a o ridica sau transporta. – Din apuca + suf. -(ă)tor.

APUCĂTÓR2, -OÁRE, apucători, -oare, adj. Care apucă; (despre oameni) lacom, hrăpăreț. – Din apuca + suf. -(ă)tor.

apucătór1 adj. m., pl. apucătóri; f. sg. și pl. apucătoáre

apucătór2 s. n., pl. apucătoáre

apucătór adj. m., pl. apucătóri; f. sg. și pl. apucătoáre

apucătór s. n., pl. apucătoáre

APUCĂTOÁRE s. v. talpa-gâștei.

APUCĂTÓR adj. v. hrăpăreț.

APUCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care apucă. 2) fig. (despre persoane) Care este lacom; hrăpăreț. /a (se) apuca + suf. ~ător

apucător a. care apucă cu iuțeală sau lăcomie.

APUCĂTOR adj. aprig, hrăpăreț, lacom, nesătul, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (Om tare ~. )

apucătór, -oare, apucători, -oare, adj. – 1. Care apucă. 2. (fig.) Hoț, lacom: „Șugătanii-s lupi, păntru ce-s mai apucători, mai pribegi” (Papahagi, 1925: 316). – Din apuca (< lat. aucupare „a vâna păsări, a prinde în laț”) + suf. -ător (DEX, DLRM, MDA).