aprobator, ~oare [At: DA / V: -bă-, (reg) -bătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: aproba + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aprobă (1). 3 a Aprobativ (1).

aprobător, ~oare smf a vz aprobator

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator.

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator.

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Care aprobă, care arată sau dă aprobare. V. aprobativ. Surîs aprobator.

APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Fr. approbateur (lat. lit. approbator).

aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre

aprobatór adj. m. (sil. -pro-), pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre

APROBATÓR adj. v. aprobativ.

Aprobator ≠ dezaprobator

APROBATÓR, -OÁRE adj. Aprobativ. [Cf. fr. approbateur, lat. approbator].

APROBATÓR, -OÁRE adj. aprobativ. (< fr. approbateur, lat. approbator)

aprobator m. cel ce aprobă.

*aprobatór, -oáre adj. (lat. approbátor). Care aprobă.

APROBATOR adj. aprobativ. (Ton ~.)