Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru apoteoz─â

apoteoz├í, v [At: DA / P: ~te-o- / Pzi: -z├ęz / E: apoteoz─â] 1 (Ant) A pune pe cineva ├«n r├óndul zeilor Si: a zeifica. 2 (Fig) A aduce (cuiva) laude sau onoruri extraordinare.
apote├│z─â sf [At: EMINESCU, N. 66 / Pl: ~ze / E: fr apoth├ęose, lat apotheosis] 1 (Ant) Punere ├«n r├óndul zeilor. 2 (Pex) Onoruri extraordinare acordate cuiva.
APOTEOZ├ü, apoteozez, vb. I. Tranz. (├Än antichitatea greco-roman─â) A trece un erou sau un ├«mp─ârat ├«n r├óndul zeilor. ÔÖŽ Fig. A aduce laude ╚Öi onoruri excep╚Ťionale, a ridica ├«n slav─â (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] ÔÇô Din fr. apoth├ęoser.
APOTE├ôZ─é, apoteoze, s. f. (├Än antichitatea greco-roman─â) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un ├«mp─ârat era zeificat. ÔÖŽ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; pream─ârire, sl─âvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] ÔÇô Din fr. apoth├ęose, lat. apotheosis.
APOTEOZ├ü, apoteozez, vb. I. Tranz. (├Än antichitatea greco-roman─â) A trece un erou sau un ├«mp─ârat ├«n r├óndul zeilor. ÔÖŽ Fig. A aduce laude ╚Öi onoruri excep╚Ťionale, a ridica ├«n slav─â (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] ÔÇô Din fr. apoth├ęoser.
APOTE├ôZ─é, apoteoze, s. f. (├Än antichitatea greco-roman─â) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un ├«mp─ârat era zeificat. ÔÖŽ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; pream─ârire, sl─âvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] ÔÇô Din fr. apoth├ęose, lat. apotheosis.
APOTEOZ├ü, apoteozez, vb. I. Tranz. (├Än antichitatea greco-roman─â, cu privire la eroi ╚Öi ├«mp─âra╚Ťi) A pune ├«n r├«ndul zeilor, a zeifica, a diviniza. Dup─â moarte, ├«mp─âratul August a fost apoteozat. ÔÖŽ Fig. A aduce (cuiva) laude sau onoruri neobi╚Önuite; a ridica ├«n slav─â (o persoan─â sau un eveniment). Nu s├«ntem, totu╚Öi, dintre acei care apoteozeaz─â trecutul nostru idilic. HOGA╚ś, DR. II 171. ÔÇô Pronun╚Ťat; -te-o-.
APOTE├ôZ─é, apoteoze, s. f. (├Än antichitatea greco-Roman─â) Divinizare, trecere ├«n r├«ndul zeilor (a unui erou sau a unui ├«mp─ârat); sl─âvire, pream─ârire. Ochii lui se extaziau ca de-o apoteoz─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. UI 79. Acei pitici... aveau regii lor, purtau r─âzboaie, ╚Öi poe╚Ťii lor nu g─âseau ├«n univers destule metafore... pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N 66. ÔÖŽ Fig. Pream─ârire a cuiva ajuns ├«n culmea gloriei, prin acordare de onoruri extraordinare; ├«ncununare fastuoas─â a unui eveniment. (Poetic) Atunci c├«nd oamenii acestui ╚Ťinut se ivesc pe fondul albastru al mun╚Ťilor din zare, lumea pare deodat─â o fresc─â, prin propor╚Ťii, prin frumuse╚Ťe, printr-o ├«nf─â╚Ťi╚Öare total─â de apoteoz─â. BOGZA. C. O. 280. ÔÇô Pronun╚Ťat: -te-o-.
APOTEOZ├ü, apoteozez, vb. I. Tranz. (├Än antichitatea greco-roman─â) A pune un erou sau un ├«mp─ârat ├«n r├óndul zeilor; a diviniza. ÔÖŽ Fig. A aduce laude ╚Öi onoruri neobi╚Önuite, a ridica ├«n slav─â ceva sau pe cineva. [Pr.: -te-o-] ÔÇô Fr. apoth├ęoser.
APOTE├ôZ─é, apoteoze, s. f. (├Än antichitatea greco-roman─â) Divinizare a unui erou sau a unui ├«mp─ârat. ÔÖŽ Fig. Pream─ârire, sl─âvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] ÔÇô Fr. apoth├ęose (lat. lit. apotheosis).
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apote├│z─â (-te-o-) s. f., g.-d. art. apote├│zei; pl. apote├│ze
apoteoz├í vb. (sil. -te-o-), ind. prez. 1 sg. apoteoz├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. apoteoze├íz─â
apote├│z─â s. f. (sil. -te-o-), g.-d. art. apote├│zei; pl. apote├│ze
APOTEOZÁ vb. v. cinsti, cânta, diviniza, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.
APOTEÓZĂ s. v. divinizare, elogiere, glorificare, laudă, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.
APOTEOZ├ü vb. I. tr. (Ant.) A pune (un erou, un ├«mp─ârat) ├«n r├óndul zeilor; a zeifica, a diviniza. ÔÖŽ (Fig.) A l─âuda exagerat, a acorda (cuiva) onoruri neobi╚Önuite. [< apoteoz─â].
APOTE├ôZ─é s.f. (Ant.) Trecere (a unui erou, a unui ├«mp─ârat) ├«n r├óndul zeilor; zeificare, divinizare. ÔÖŽ (Fig.) Onoruri extraordinare aduse cuiva; sl─âvire, glorificare. ÔÖŽ Denumire a scenelor finale cu caracter solemn ╚Öi triumfal din opere sau balete; ├«ncheiere solemn─â a unei piese muzicale. [< fr. apoth├ęose, cf. lat., gr. apotheosis ÔÇô trecere ├«n r├óndul zeilor].
APOTEOZ├ü vb. tr. 1. (ant.) a trece ├«n r├óndul zeilor; a deifica, a diviniza. 2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobi╚Önuite; a pream─âri, a sl─âvi. (< fr. apoth├ęoser)
APOTE├ôZ─é s. f. 1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui ├«mp─ârat) ├«n r├óndul zeilor. 2. (fig.) pream─ârire, sl─âvire, glorificare. 2. denumire a scenelor finale cu caracter solemn ╚Öi triumfal din opere sau balete; ├«ncheiere solemn─â a unei piese muzicale. (< fr. apoth├ęose, lat., gr. apotheosis)
apoteoz─â f. 1. punerea ├«n r├óndul zeilor: apoteoza lui Hercule; 2. fig. onoruri extraordinare acordate unui om ├«n viea╚Ť─â sau dup─â moarte: asist─â chiar ├«n viea╚Ť─â lÔÇÖa sale apoteoze AL.
*apote├│z─â f., pl. e (vgr. apoth├ęosis, d. the├│s, zeu). Punerea ├«n r├«ndu zeilor, deificare, divinizare: apoteoza lu─ş Ercule. Fig. Onorur─ş extraordinare f─âcute cu─şva.
*apoteoz├ęz v. tr. (d. apoteoz─â; fr. apoth├ęoser). Divinizez.
apoteoza vb. v. CINSTI. CÎNTA. DIVINIZA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.
apoteoz─â s. v. DIVINIZARE. ELOGIERE. GLORIFICARE. LAUD─é. L─éUDARE. M─éRIRE. PREAM─éRIRE. PREASL─éVIRE. PROSL─éVIRE. SLAV─é. SL─éVIRE.

Apoteoz─â dex online | sinonim

Apoteoz─â definitie

Intrare: apoteoz─â
apoteoz─â substantiv feminin
  • silabisire: -te-o-
Intrare: apoteoza
apoteoza verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -te-o-