Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

46 defini╚Ťii pentru apostrof─â

apostróf1 sn [At: NEGRUZZI, S. I. 266 / V: (după fr) ~ă (pl -e) / Pl: -e, (rar) -oafe, -uri / E: fr apostrophe, lat apostrophus] (Grm) Semn ortografic de forma unei virgule, așezat în partea de sus a cuvântului, prin care se notează eliziunea unuia sau a mai multor sunete, de obicei, a unor vocale.
apostr├│f2 sn vz apostrof─â1
apostrof├í v [At: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / Pzi: ~f├ęz / E: fr apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustr─âtor.
apostr├│f─â2 sf vz apostrof
apostr├│f─â1 sf [At: CANTEMIR, IST. 98 / V: (├«nv; prin confuzie cu apostrof ') / Pl: ~fe / E: fr apostrophe, lat apostropha] 1 Imputare. 2 Mustrare adresat─â cuiva (pe un ton violent). 3 Figur─â retoric─â prin care emi╚Ť─âtorul ├«╚Öi ├«ntrerupe expunerea adres├óndu-se direct unei persoane sau unui lucru personificat. 4-5 (Pan) Cuvinte de imputare sau de atac, adresate cuiva pe nea╚Öteptate.
APOSTR├ôF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic ├«n form─â de virgul─â, care marcheaz─â dispari╚Ťia accidental─â ├«n rostire a unor sunete. [Var.: apostr├│f─â s. f.] ÔÇô Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
APOSTROF├ü, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violent─â), a mustra pe cineva (cu ton aspru). ÔÇô Din fr. apostropher.
APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.
APOSTR├ôF─é1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresat─â cuiva (pe un ton violent). 2. Figur─â retoric─â sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, ├«ntrerup├óndu-╚Öi brusc cursul expunerii, se adreseaz─â direct unei persoane sau unui lucru personificat. ÔÇô Din fr. apostrophe, lat. apostropha.
APOSTR├ôF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic ├«n form─â de virgul─â, care marcheaz─â absen╚Ťa accidental─â ├«n rostire a unor sunete. [Var.: apostr├│f─â s. f.] ÔÇô Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
APOSTROF├ü, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violent─â), a mustra pe cineva (cu ton aspru). ÔÇô Din fr. apostropher.
APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.
APOSTR├ôF─é1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresat─â cuiva (pe un ton violent). 2. Figur─â retoric─â sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, ├«ntrerup├óndu-╚Öi brusc cursul expunerii, se adreseaz─â direct unei persoane sau unui lucru personificat. ÔÇô DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
APOSTR├ôF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune ├«n partea de sus a cuv├«ntului pentru a ar─âta absen╚Ťa accidental─â ├«n rostire a unor sunete. 4├Än ┬źdomÔÇÖle┬╗ sincopa silabei este ├«nsemnat─â prin apostrof. ├Än ┬źlasÔÇÖ pe mine┬╗ apostroful marcheaz─â absen╚Ťa sunetului ┬ź─â┬╗.
APOSTROF├ü, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o apostrof─â, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustr─âtor. [Eminescu] apostrofeaz─â clasele de sus. IBR─éILEANU, SP. CR. 175. ÔŚŐ Fig. P─ârea c─â toate [broa╚Ötele] laolalt─â apostrofeaz─â luna, C─â fiecare broasc─â se ceart─â cu o stea. TOP├ÄRCEANU, S. A. 59.
APOSTR├ôF─é, apostrofe, s. f. Figur─â retoric─â prin care vorbitorul sau scriitorul, ├«ntrerup├«ndu-╚Öi cursul povestirii, se adreseaz─â direct unei persoane sau unui lucru personificat. ├Än poezia ┬źC─âlin┬╗ a lui Eminescu cursul povestirii este ├«ntrerupt de urm─âtoarea apostrof─â: ┬źO, tu grai cu barba-n noduri ca ╚Öi c├«l╚Ťii c├«nd nu-i perii. Tu ├«n cap nu ai gr─âun╚Ťe, numai pleav─â ╚Öi puzderii┬╗. ÔÖŽ Cuv├«nt de imputare sau de repro╚Ö adresat cuiva pe un ton violent. ├Äntr-o apostrof─â... ├«╚Öi vars─â tot focul, spun├«ndu-i o fraz─â at├«t de caracteristic─â pentru ea, care a ridicat ├«ns─â mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260.
APOSTR├ôF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune ├«n partea de sus a unui cuv├ónt, pentru a ar─âta absen╚Ťa accidental─â ├«n rostire a unor sunete. ÔÇô Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).
APOSTROF├ü, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). ÔÇô Fr. apostropher.
APOSTR├ôF─é, apostrofe, s. f. Imputare, mustrare adresat─â cuiva (pe un ton violent). ÔÖŽ Figur─â retoric─â prin care vorbitorul sau scriitorul, ├«ntrerup├óndu-╚Öi cursul povestirii, se adreseaz─â direct unei persoane sau unui lucru personificat. ÔÇô Fr. apostrophe (lat. lit. apostropha).
apostr├│f (semn ortografic) s. n., pl. apostr├│furi; semn grafic ÔÇÖ
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostr├│f─â (imputare) s. f., g.-d. art. apostr├│fei; pl. apostr├│fe
apostr├│f (semn ortografic) s. n., pl. apostr├│furi
apostrof├í vb., ind. prez. 1 sg. apostrof├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. apostrofe├íz─â
apostr├│f─â (imputare) s. f., g.-d. art. apostr├│fei; pl. apostr├│fe
APOSTROFÁ vb. v. certa.
APOSTRÓFĂ s. v. apostrofare.
APOSTR├ôF s.n. Semn ortografic ├«n form─â de virgul─â (ÔÇÖ), care marcheaz─â absen╚Ťa accidental─â a unor sunete sau litere. [Pl. -uri. / < fr. apostrophe, cf. lat. apostrophus, gr. apostrophos].
APOSTROFÁ vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].
APOSTR├ôF─é s.f. Procedeu stilistic const├ónd ├«n ├«ntreruperea brusc─â a ╚Öirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ÔÖŽ Mustrare, imputare, repro╚Ö (adresat violent cuiva). [< fr. apostrophe, lat. apostropha, gr. apostrophe ÔÇô ├«ntoarcere c─âtre].
APOSTR├ôF s. n. semn ortografic ├«n form─â de virgul─â (ÔÇÖ) care marcheaz─â absen╚Ťa accidental─â a unor sunete ori silabe. (< fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)
APOSTROFÁ vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)
APOSTRÓFĂ s. f. 1. mustrare, reproș. 2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. (< fr. apostrophe, gr. apostrophe)
apostr├│f (-o├ífe), s. n. ÔÇô Semn ortografic ├«n fom─â de virgul─â, care marcheaz─â absen╚Ťa accidental─â ├«n rostire a unor sunete. ÔÇô Var. apostrof─â. ÔÇô Apostrof─â, s. f. (apostrofare, mustrare). Gr. ß╝ǤÇ╬┐¤â¤ä¤ü╬┐¤ć╬« (sec. XVII, G├íldi 151); ╚Öi modern din fr. apostrophe. ÔÇô Der. apostrofa, vb., din fr.
APOSTR├ôF ~uri n. Semn ortografic, ├«n form─â de virgul─â, care marcheaz─â dispari╚Ťia accidental─â a unui sunet. [Sil. -pos-trof] /<fr. apostrophe, lat. apostrophus
A APOSTROF├ü ~├ęz tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a ├«ntrerupe brutal f─âc├ónd o observa╚Ťie aspr─â. /<fr. apostropher
APOSTRÓFĂ ~e f. 1) Figură retorică prin care un vorbitor sau un scriitor se adresează direct cuiva. 2) Cuvinte de reproș (adresate cuiva pe un ton aspru). /<fr. apostrophe, lat. apostropha
apostrof n. semnul omiterii unei vocale: nÔÇÖam ├«n loc de nu am.
apostrofà v. 1. a adresa vorba direct; 2. a adresa cuiva vorbe supărătoare, mustrătoare.
apostrofă f. 1. figură de retorică prin care oratorul se adresează direct la persoane, la lucruri (personificate); 2. fig. interpelare vie, atac în treacăt.
*ap├│strof n., pl. e (vgr. ap├│strophos, f.). Gram. Semnu omiteri─ş (eliziuni─ş) une─ş vocale sa┼ş ╚Öi a une─ş silabe, ca: nÔÇÖam, nÔÇÖa╚Ö, domÔÇÖle ├«ld. nu am, nu a╚Ö, domnule. ÔÇô Ob. (dar nu ma─ş bine) -├│f (dup─â fr.), pl. ur─ş ╚Öi oafe. ÔÇô Fu inventat de un erudit necunoscut la 1533 ╚Öi ├«ntrebuin╚Ťat ├«nt├«─şa oar─â de tipografu Ludovic Meignet din Lyon.
*apostr├│f─â f., pl. e (vgr. apostroph├ę). Ret. Figura pin care te adresez─ş direct prezen╚Ťilor, viilor, mor╚Ťilor sa┼ş lucrurilor: apostrofa lu─ş Cicerone contra lu─ş Catilina (ÔÇ×P├«n─â c├«nd ├«n sf├«r╚Öit, Catilina, ve─ş abuza de r─âbdarea noastr─â?ÔÇŁ)
*apostrof├ęz v. tr. (d. apostrof─â; fr. apostropher). M─â adresez cu─şva pe un ton aspru: l-a apostrofat ├«n plin─â ╚Öedin╚Ť─â.
APOSTROF─é s. apostrofare. (~ la adresa cuiva.)
APOSTR├ôF s. n. (< fr. apostrophe, lat., gr. apostrophos): semn ortografic ├«n form─â de virgul─â (ÔÇÖ), care marcheaz─â apocopa sau sincopa unui sunet sau a unei silabe, f─âr─â ca prin aceasta s─â se formeze silab─â ├«ntre sunetele ajunse al─âturate. De exemplu: ÔÇ×LasÔÇÖ pe mineÔÇŁ (absen╚Ťa lui ─â); ÔÇ×CinÔÇÖ ╚Ťi-a dat-o?ÔÇŁ (absen╚Ťa lui e); ÔÇ×Ce faci, domÔÇÖle?ÔÇŁ (absen╚Ťa silabei -nu-); ÔÇ×UnÔÇÖ s-a dus?ÔÇŁ (absen╚Ťa silabei -de); ÔÇ×Am obosit cu treburÔÇÖle asteaÔÇŁ (sincopa vocalei i) etc.
apostrof─â (gr. apostrophe ÔÇ×├«ntoarcere c─âtreÔÇŁ), figur─â retoric─â prin care oratorul (autorul) ├«╚Öi ├«ntrerupe, deodat─â, firul expunerii, pentru ca, st─âp├ónit de un sentiment puternic, s─â se adreseze unei (unor) persoane prezente, absente ori moarte, unui lucru ne├«nsufle╚Ťit, cu o ├«ntrebare, cu o exclama╚Ťie ori cu o afirma╚Ťie senten╚Ťioas─â (P): ÔÇ× Voi sunte╚Ťi urma╚Öii Romei? Ni╚Öte r─âi ╚Öi ni╚Öte fameni I-e ru╚Öine omenirii s─â v─â zic─â vou─â oameni [...] La Paris, ├«n lupanare de cinisme ╚Öi de lene Cu femeile-i pierdute ├«n orgiile-i obscene, Acolo v-a╚Ťi pus averea, tinere╚Ťile la stos... Ce a scos din voi Apusul, c├ónd nimic nu e de scos?ÔÇŁ (Eminescu)

Apostrof─â dex online | sinonim

Apostrof─â definitie

Intrare: apostrof
apostrof 3 pl. -e substantiv neutru
apostrof 2 pl. -oafe substantiv neutru
apostrof─â substantiv feminin
apostrof 1 pl. -uri substantiv neutru
  • silabisire: a-pos-trof
Intrare: apostrof─â
apostrof─â substantiv feminin
Intrare: apostrofa
apostrofa verb grupa I conjugarea a II-a