apostat definitie

16 definiții pentru apostat

apostát, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 127/2 / V: (înv) -a / Pl: ~ați, ~e / E: lat apostata, gr ὰποστάτης, fr apostat] 1-2 smf, a (Persoană) care a săvârșit o apostazie Cf renegat. 3 a (Pex) Răzvrătit (împotriva autorității statului) Si: rebel.
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, adj. 1. Care a renunțat la credința religioasă (mai ales la religia creștină), care a săvîrșit o apostazie. ◊ (Substantivat) Iulian apostatul. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. Plîngi, copilă? – C-o privire umedă și rugătoare Poți din nou zdrobi și frînge apostat-inima mea. EMINESCU, O. I 30. Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat. EMINESCU, O. I 50.
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care a săvârșit o apostazie. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. – Fr. apostat (lat. lit. apostata).
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostát s. m., adj. m., pl. apostáți; f. sg. apostátă, pl. apostáte
APOSTÁT adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, renegat, revoltat.
APOSTÁT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care a renunțat la convingerile anterioare.; (p. ext.) răzvrătit. [< fr. apostat, cf. gr. apostates – rebel].
APOSTÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a săvârșit o apostazie. (< fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)
apostát (apostátă), adj. – Care a săvîrșit o apostazie; răzvrătit, rebel. Ngr. ἀποστάτης (sec. XVII, cf. Gáldi 151), și mai tîrziu din fr. apostat. – Der. apostazie, s. f., din fr.; apostazia, vb. (a renunța, a renega).
APOSTÁT ~ți m. Persoană care a săvârșit o apostazie. /<fr. apostat, lat. apostata
apostat a. și m. 1. care s’a lepădat de religiune sau de un principiu; 2. fig. poți din nou sdrobi și frânge apostat inima mea EM.
Iulian (Apostatul) m. împărat roman, născut creștin, se făcu păgân și persecută pe creștini (361-363).
*apostát, -ă adj. (vgr. apostátes). Renegat, care s’a lepădat de religiune saŭ de un principiŭ: împăratu Ĭulian Apostatu. V. prestîpnic.
apostat adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.

apostat dex

Intrare: apostat (adj.)
apostat adjectiv
Intrare: apostat (s.m.)
apostat substantiv masculin