apolínic, -ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, -ice / E: ger apollinisch] (D. atitudinea în fața vieții, îoc dionisiac) 1 Senin. 2 Echilibrat.

APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch.

APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch.

apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice

apolínic adj. m., pl. apolínici; f. sg. apolínică, pl. apolínice

APOLÍNIC, -Ă adj. Referitor la zeul Apolo. ♦ Luminos, senin, echilibrat. ♦ (Op. dionisiac) Termen folosit de Nietzsche, prin care înțelegea o atitudine meditativ-teoretică, bazată pe ordine, armonie, echilibru și măsură. [Cf. germ. apollinisch, it. apollineo].

APOLÍNIC, -Ă adj. 1. referitor la zeul Apolo; apolinar. ◊ luminos, senin, echilibrat. 2. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire. (< germ. apollinisch)