apéndice snm [At: P. MAIOR, IST. 31 / V: (înv) -ix / A: -dice / Pl: ~ice, -ici / E: fr appendice, lat appendix] 1 Parte secundară a unui obiect pe care îl completează și a cărui prelungire este. 2 (Atm; șîs) ~ vermicular sau ileo-cecal Mică prelungire a tubului intestinal aflată în partea inferioară a cecumului. 3 (Pan) Anexă la sfârșitul unei cărți. APÉNDICE, apendice,
s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2.
2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia.
3. Adaos, anexă, supliment la o publicație.
4. (
Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [
Acc. și: apendíce] – Din
fr. appendice, lat. appendix, -icis. APÉNDICE, apendice,
s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului.
2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia.
3. Adaos, anexă, supliment la o publicație.
4. (
Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [
Acc. și: apendíce] – Din
fr. appendice, lat. appendix, -icis. APÉNDICE s. n. 1. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. Acest apendice al șirei spinării (= coada) are și el o însemnătate. ODOBESCU. S. III 43. ◊
Fig. Fără un astfel de partid [marxist-leninist] clasa muncitoare ar fi fost condamnată să joace rolul de apendice al burgheziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1948,
nr. 105, 1/1.
2. Mică prelungire, sub formă de sac înfundat, a tubului intestinal, aflată în partea de jos ă cecului.
3. Parte suplimentară, finală, a unei publicații; supliment, anexă, adaos. În apendicele lucrărilor științifice se dau indicații bibliografice. – Accentuat și; (
1) apendíce.
APÉNDICE, apendice,
s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului.
2. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia.
3. Adaos la o publicație; anexă, supliment. [
Acc. și: apendíce] –
Fr. appendice (
lat. lit. appendix, -icis).
apéndice1 (adaos)
s. n.,
pl. apéndice
!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului)
s. n.,
pl. apendíce/apéndice
apéndice s. n., pl. apéndice APÉNDICE s.n.
1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet.
2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ.
3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atârnat].
APÉNDICE/APENDÍCE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2. 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexă. (< fr. appendice, lat. appendix)
APÉNDICE ~ n. 1) Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului. 2) Parte suplimentară la o publicație; anexă. 3) Ceea ce constituie o completare a unui lucru, a unui organ sau a unei acțiuni principale. /<fr. appendice, lat. appendix, ~icis apendice n.
1. partea dependentă de una principală;
2. supliment la sfârșitul unei opere, adaos;
3. Anat. apendicele cecumului în forma unui deget de mănușă.
*apendíce n., pl. tot așa, (lat. appéndix, appéndicis; fr. appendice). Suplement la sfîrșitu uneĭ lucrărĭ. Orĭ-ce parte care servește ca prelungire a părțiĭ principale. Anat. Apendicele vermiform saŭ cecal, o prelungire ca un mic deget de mănușă (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinuluĭ gros. – Fals
apéndice. APENDICE s. adaos, anexă, completare, supliment. (~ la o dispoziție.)