aparență definitie

15 definiții pentru aparență

aparénță sf [At: VARLAAM, C. II, 58 / V: (înv) -rință / Pl: ~țe / E: fr apparence] 1-2 Fel în care cineva sau ceva se arată în exterior sau pe dinafară Si: înfățișare, față. 3 (Îe) A salva ~țele A nu lăsa să se (între)vadă nimic, din cele ce ar putea dezvălui un rău. 4 Înfățișare înșelătoare, care ascunde adevărata natură (a lucrurilor sau a persoanelor). 5 (Îlav) În ~ Pe cât pare la prima vedere, la o cercetare superficială.
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia.
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia.
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Manifestarea esenței obiectelor și a fenomenelor în caracterele accesibile în mod nemijlocit percepției senzoriale; partea exterioară, vizibilă, a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen; înfățișare, față. Aparențele înșală adeseori. ◊ Loc. adv. În aparență = judecînd după exterior. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. Deși era mîniat pe el, îi zîmbea, căutînd să salveze aparențele.
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară, vizibilă și adeseori înșelătoare a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. În aparență = judecând după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
APARÉNȚĂ s. (înv.) părere, părut. (Ceea ce vezi e doar o ~.)
APARÉNȚĂ s.f. Ceea ce pare pe din afară; înfățișare, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor. ◊ În aparență = judecând după exterior; a salva aparențele = a da (unui lucru, unei situații) o înfățișare care să ascundă o defecțiune internă. [Var. (înv.) aparință s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].
APARÉNȚĂ s. f. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare. ♦ în ~ = la prima vedere. (< fr. apparence, lat. apparentia)
APARÉNȚĂ ~e f. Înfățișare exterioară înșelătoare a unui lucru. ◊ În ~ judecând după exterior. A salva ~ele a da unei situații un aspect agreabil pentru a ascunde esența neplăcută. După toate ~ele după cum pare. [G.-D. aparenței] /<fr. apparence, lat. apparentia
aparență f. ceea ce-i aparent: aparențele sunt înșelătoare; în aparență, judecând după exterior.
*aparénță f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Înfățișare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparență, om fără aparență. Înfățișare falsă, părere, irealitate: toate acestea-s numaĭ aparențe. A salva aparențele, a acoperi față de lume ceĭa ce nu vreĭ să apară. În aparență, după cum se pare, după înfățișare: lucru ușor în aparență, dar greŭ în realitate.
APARENȚĂ s. (înv.) părere, părut. (Ceea ce vezi e doar o ~.)
DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.

aparență dex

Intrare: aparență
aparență substantiv feminin