aparține definitie

15 definiții pentru aparține

aparțíne vi [At: HASDEU, I. C. 3 / Pzi: aparțín, (înv) -țiu / E: fr appartenir] 1 A ține de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Fig) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din...
APARȚÍNE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. (Construit cu dativul) A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva, a fi al cuiva. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Prez ind. pers. 1 sg. și: (nerecomandabil) aparțiu. – Variantă: aparțineá vb. II.
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțíne vb., ind. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 1 pl. aparțínem; conj. prez. 3 sg. și pl. aparțínă; ger. aparținând; part. aparținút
APARȚÍNE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)
APARȚÍNE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].
APARȚÍNE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)
A APARȚÍNE aparțín intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir
aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.
*aparțín, -út, a -țíne și (nord) -țineá v. tr. (fr. appartenir). Îs al cuĭva: cartea îmĭ aparține mie. Posed, am: atîta bunătate nu-țĭ aparține de cît ție. Țin de, fac parte din: eŭ aparțin patriiĭ. A-țĭ aparține (tu ție), a fi al tăŭ, a fi liber.
APARȚINE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)
CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

aparține dex

Intrare: aparține
aparține verb grupa a III-a conjugarea a IX-a