apărătoáre sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ori, ~oare / E: apăra + -(ă)toare] 1 Obiect cu rol protector. 2 (Spc) Obiect cu care ne apărăm de muște. 3 Evantai. 4 Funie cu care se strunește legătura dintre proțap cu sania (spre a o ține mai strânsă) Si: cetlăn, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă.

apărător, ~oare [At: PSALT. SCH. 49/88 / V: (îrg) -riu / Pl: ~i, ~oare / E: apăra + -(ă)tor] 1 a Care apără. 2 smf (Adesea în credințe religioase, ca atribut al lui Dumnezeu) Persoană care apără Si: ocrotitor, sprijinitor, (iuz) scutitor. 3 sm (Înv) Prezervativ. 4 smf (Jur) Persoană care pledează, înaintea unei instanțe judecătorești, o cauză. 5 smf (Înv; în vechea organizare judecătorească) Persoană care avea dreptul de a pleda numai în fața instanțelor inferioare, fără a avea un titlu universitar. 6 sf Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze ovale și flori purpurii, care crește prin tufișuri, la margini de pădure, prin locuri necultivate în iulie-august (Clinopodium vulgare) Si: (reg) somnișor. 7 sf (Bot; reg) Busuiocul-cerbilor.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită in apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

APĂRĂTÓR1, -OÁRE, apărători, -oare, adj. Care apără, protejează, sprijină. Scut apărător. NEGRUZZI, S. I 200.

APĂRĂTÓR2, -OÁRE, apărători, -oare, s. m. și f. Cel care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. V. ocrotitor, protector. Tata îmi era totdeauna apărător. SADOVEANU, N. F. 47. 4 Persoană (de obicei avocat) care apără în fața unei instanțe judecătorești pe un împricinat. Nici apărători n-ai? He-i-i... faci judecata de rîs! CAMILAR, N. II 313. N-avem apărător, domnule președinte, pentru că n-am putut să-l plătim cît ne-o cerut. BUJOR, S. 145.

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; (persoană) f. sg. și pl. apărătoáre

APĂRĂTOÁRE s. I. 1. v. gardă. 2. (reg.) ceatlău, gânj. (~ la sanie.) II. 1. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 2. (BOT.; Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-câmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

APĂRĂTOÁRE s. v. coardă, evantai.

APĂRĂTÓR s. 1. ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ul său.) 2. v. avocat. 3. v. fundaș.

Apărător ≠ atacant

APĂRĂTÓARE ~óri f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

APĂRĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care apără sau protejează (pe cineva sau ceva). /a (se) apăra + suf. ~ător

APĂRĂTÓR2 ~i m. 1) Persoană care apără sau protejează (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoană care apără cauza în fața justiției sau care acordă asistență juridică; avocat. 3) sport Jucător dintr-o echipă care apără poarta. /a (se) apăra + suf. ~tor

apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă.

apărător m. și a. care apără.

apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).

APĂRĂTOARE s. 1. gardă, (rar) strajă, (înv.) scut. (~ la sabie.) 2. (reg.) ceatlău, gînj. (~ la sanie.) 3. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 4. (BOT.: Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-cîmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

apărătoare s. v. COARDĂ. EVANTAI.

APĂRĂTOR s. 1. ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ său în zile de restriște.) 2. (JUR.) avocat, (Transilv.) procator, (înv.) defensor, vechil. (~ din oficiu.) 3. (SPORT) fundaș, (ieșit din uz) bec. (~ la fotbal.)

apărătoare, apărători s. f. șapcă; fes; căciulă