antropoid definitie

19 definiții pentru antropoid

antropoíd, ~ă [At: DA / P: ~po-id / Pl: ~izi, ~e / E: fr anthropoïde] 1 a (D. animale) Care seamănă cu omul (la înfățișare). 2 smp (Zlg) Specie de maimuțe. 3 sm Animal aparținând acestei specii.
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj., s. n. 1. (Despre unele maimuțe) Care se aseamănă cu omul; antropomorf (I 1). 2. S. n. (La pl.) Grup de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; (și la sg.) maimuță din acest grup. – Din fr. anthropoïde.[1]
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele maimuțe) Care se aseamănă cu omul; antropomorf (I 1). 2. S. n. (La pl.) Grup de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; (și la sg.) maimuță din acest grup. – Din fr. anthropoïde.
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj., s. f. 1. Adj. (Despre unele maimuțe) Care se aseamănă cu omul; antropomorf (I 1). 2. S. f. (La pl.) Grup de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; (și la sg.) maimuță din acest grup. – Din fr. anthropoïde.
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj. (Despre unele maimuțe) Care seamănă la înfățișare cu omul. Pornind de la... descoperirile... unor resturi umane la Neanderthal și Abbeville, de-o asemănare izbitoare cu maimuțele antropoide de azi, Darmin a enunțat... celebra teorie a descendenței omului din maimuță. CONTEMPORANUL, S. II, 1949. nr. 126, 9/3. ♦ (Substantivat, n. pl.) Familie de maimuțe asemănătoare la înfățișare cu omul, din care fac parte cimpanzeul, gorila și urangutanul; (la sg.) individ făcînd parte din această familie. Cimpanzeul este un antropoid.
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj. (Despre unele maimuțe) Care se aseamănă cu omul. ♦ (Substantivat, n. pl.) Familie de maimuțe asemănătoare cu omul; (și la sg.) maimuță făcând parte din această familie. – Fr. anthropoïde (< gr.).
antropoíd1 adj. m., pl. antropoízi; f. antropoídă, pl. antropoíde
antropoíd2 s. n., pl. antropoíde
antropoíd adj. m., pl. antropoízi; f. sg. antropoídă, pl. antropoíde
antropoíd s. n., pl. antropoíde
ANTROPOÍD s., adj. antropomorf. (Maimuță ~.)
ANTROPOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu omul; antropomorf. // s.n.pl. Antropoide – specie de maimuțe evoluate, asemănătoare omului; (la sg.) maimuță din această specie. [Pl. -ide, (s.m.) -izi. / < fr. anthropoïde, cf. gr. anthropos – om, eidos – formă].
ANTROPOÍD, -Ă I. adj. (despre maimuțe) care seamănă cu omul; antropomorf (I, 1). II. s. n. pl. subordin de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; antropomorfe (II). (< fr. anthropoïde/s/)
ANTROPOÍD1 ~dă (~zi, ~de) (despre maimuțe) Care este asemănător cu omul; antropomorf. /<fr. anthropoïde
ANTROPOÍD2 ~e n. 1) la pl. Specie de maimuțe superioare, lipsite de coadă, care se aseamănă cu omul (reprezentanți: gibonul, urangutanul, cimpanzeul, gorila); antropomorf. 2) Maimuță din această specie. /<fr. anthropoïde
antropoid a. 1. care seamănă omului; 2. f. pl. antropoide, specie superioară de maimuțe.
*antropoíd, -ă s. și adj. (vgr. antropoidés. Care seamănă a om, antropomorf: maĭmuță antropoidă.
ANTROPOID s., adj. antropomorf. (Maimuță ~.)
ANTROPO- „ființă umană, om; uman, omenesc”. ◊ gr. anthrpos „om” > fr. anthropo-, germ. id., engl. id. > rom. antropo-. □ ~biocenoză (v. bio-, v. -cenoză1), s. f., totalitatea organismelor vegetale și animale dintr-un anumit mediu, influențată de activitatea economică a speciei umane; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; ~centric (v. -centric), adj., care raportează totul la om sau care face din om centrul universului; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe și fructe sînt răspîndite prin intermediul omului; ~corie (v. -corie2), s. f., diseminare a plantelor spontane sau cultivate prin intermediul omului; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f. (persoană) care se hrănește cu carne de om; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Folosire a cărnii de om drept hrană. 2. Obicei al unor animale de a-și mînca semenii; ~fil (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., (Despre o plantă sau un animal) Care crește pe lîngă așezările omenești. 2. s. f. pl., Plante polenizate artificial; ~filie (v. -filie1), s. f., preferință a unor insecte de a se hrăni mai ales pe seama omului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante cultivate de om și buruienile din cultura acestora; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de antropofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de oameni; ~gen (v. gen1), adj., s. n., 1. adj., Care se datorează acțiunii omului. 2. adj., Care dă naștere la oameni. 3. s. n. Ultima perioadă a neozoicului, în care a apărut omul; sin. cuaternar; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; sin. antropogenie; ~genic (v. -genic), adj., generat de om; ~genie (v. -genie1) s. f., antropogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; sin. geografie umană, geografie a populației. 2. Ramură a geografiei care consideră, în mod eronat, mediul natural ca factor primordial al dezvoltării societății; ~gonie (v. -gonie), s. f., explicație mitică privind apariția omului; ~grafie (v. -grafie), s. f. 1. Descriere anatomică a corpului uman în legătură cu anumite trăsături specifice raselor și tipurilor biologice. 2. Disciplină care se referă la prezența, distribuția și capacitatea de adaptare a omului la mediul geografic; ~ide (v. -id), adj., s. n. pl., 1. adj., Antropomorf (1). 2. s. n. pl., Grup de maimuțe evoluate, de talie mare, asemănătoare cu omul, lipsite de coadă și avînd un encefal voluminos, fiind reprezentate de cîteva forme fosile de la sfîrșitul terțiarului și începutul cuaternarului; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unei zeități, concepute sub formă umană; ~latru (v. -latru), s. m. și f., 1. (Persoană) care adoră o divinitate reprezentată în forme umane. 2. (Persoană) care adoră și divinizează omul; ~lit (v. -lit1) s. n., fosile umane petrificate; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în antropologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază originea, evoluția și variabilitatea biologică a omului, în strînsă corelație cu condițiile naturale; ~metrie (v. -metrie1), s. f. 1. Studiul proporțiilor corpului omenesc. 2. Tehnică a măsurării diferitelor părți ale corpului uman; sin. somatometrie. 3. Metodă de identificare a animalelor pe baza descrierii, dimensiunii, formei și a amprentelor digitale ale acestora; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor segmentare ale corpului omenesc; ~morf (v. -morf), adj., s. n., 1. adj., Care are forma figurii umane; sin. antropoid. 2. s. n., Obiect de artă avînd formă de ființă omenească. 3. s. n. pl., Grup de maimuțe superioare, asemănătoare cu omul; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză; ~nosologie (v. noso-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază bolile speciei umane; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie1), s. f., ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Delir caracterizat prin faptul că bolnavul consideră că are una sau mai multe persoane în propriul său corp, le simte și le aude vocea. 2. Atribuirea de însușiri psihice și de stări afective, specific umane, obiectelor, mediului înconjurător și naturii; ~pitec (v. -pitec), s. m., animal fosil ipotetic, intermediar între maimuță și om, considerat ca precursor al hominidelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., reconstituire a formelor anatomice ale speciilor umane dispărute, pornindu-se de la elementele scheletelor descoperite; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul creațiilor și tradițiilor populare; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitatea așezărilor omenești și a relațiilor acestora cu mediul vital (biocenoze); ~somatologie (v. somato-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază structura și funcțiile organice ale corpului uman; ~speologie (v. speo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază resturile fosile umane din peșteri; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., arta de a dezvolta armonios ființa umană; sin. antropotehnică; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie a corpului uman; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină teozofică în cadrul căreia divinitatea este înlocuită cu ființa umană divinizată; ~zoic (v. -zoic), s. n., era cuaternară; ~zoogen (v. zoo-, v. -gen1), adj., cu existența legată de a omului și a animalelor domestice; ~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., maladie întîlnită la oameni sau la animale și care se poate transmite reciproc.

antropoid dex

Intrare: antropoid
antropoid adjectiv substantiv neutru