antrețél sn [At: DA ms / Pl: ~i / E: antret + -el] 1-2 Antreu (mic) Si: antreiaș (1-2).

ANTREȚÉL, antrețele, s. n. Diminutiv al lui antreu. – Antret + suf. -el.

ANTREȚÉL, antrețele, s. n. Diminutiv al lui antreu. – Antret + suf. -el.

ANTREȚÉL, antrețele, s. n. Diminutiv al lui antret. În cameră se intră printr-un antrețel.

ANTREȚÉL, antrețele, s. n. Diminutiv al lui antreu.

antrețél (fam.) s. n., pl. antrețéle

antrețél s. n., pl. antrețéle