Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru antonomaz─â

antonomáză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr antonomase] 1 Figură de stil prin care se folosește un nume comun în locul unui nume propriu Si: antonomasie (1). 2 Figură de stil prin care se folosește un nume propriu sau o perifrază în locul unui nume comun Si: antonomasie (2).
ANTONOM├üZ─é, antonomaze, s. f. Figur─â de stil care const─â ├«n folosirea unui nume propriu ├«n locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze ├«n locul unui nume propriu; antonomasie. ÔÇô Din fr. antonomase.
ANTONOM├üZ─é, antonomaze, s. f. Figur─â de stil care const─â ├«n folosirea unui nume propriu ├«n locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze ├«n locul unui nume propriu; antonomasie. ÔÇô Din fr. antonomase.
ANTONOMÁZĂ s. f. v. antonomasie.
ANTONOM├üZ─é, antonomaze, s. f. Figur─â de stil prin care un nume comun este ├«nlocuit cu numele unei persoane (sau invers). ÔÇô Fr. antonomase (< gr.).
antonomáză s. f., g.-d. art. antonomázei; pl. antonomáze
antonomáză s. f., g.-d, art. antonomázei; pl. antonomáze
ANTONOMÁZĂ s. (LIT.) (rar) antonomasie. (~ este o figură de stil.)
ANTONOM├üZ─é s.f. Figur─â de stil const├ónd ├«n folosirea unui nume comun ├«n locul unui nume propriu ╚Öi invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti ÔÇô ├«n loc de, onoma ÔÇô nume].
ANTONOMÁZĂ s. f. figură retorică constând în folosirea unui nume comun în locul unuia propriu și invers; antonomasie. (< fr. antonomase)
ANTONOMÁZĂ ~e f. Figură de stil, constând în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun și invers. /<fr. anthonomase
antonomază f. figură de vorbe care înlocuește un nume propriu cu altul comun: regele-poet, pentru David; și invers, un Neron, pentru un tiran.
ANTONOMAZ─é s. (LIT.) (rar) antonomasie. (~ este o figur─â de stil.)
antonomaz─â (gr. antonomasia din anti ÔÇ×├«n loculÔÇŁ ╚Öi onoma ÔÇ×numeÔÇŁ), figur─â de substitu╚Ťie, prin care se ├«nlocuie╚Öte: a) un nume propriu de persoan─â cu unul comun (tratat ca nume propriu), sau b) un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume comun), pe baza unei rela╚Ťii de interpretare cvasisinonimic─â: numele (comun sau propriu) trebuie s─â exprime o caracterizare a celuilalt (A). a) ├Än antichitate, Aristoteles era numit ÔÇ×FilozofulÔÇŁ; lui Demostene ╚Öi Cicero li se spunea ÔÇ×OratorulÔÇŁ, iar Homer era ÔÇ×PoetulÔÇŁ. ├Än literatura rom├ón─â se folosesc a. perifrastice ca: ÔÇ×Luceaf─ârul poeziei rom├óne╚ÖtiÔÇŁ, pentru Eminescu, ÔÇ×Bardul de la Mirce╚ÖtiÔÇŁ, pentru V. Alecsandri etc.; b) ├Än virtutea unei analogii, s-a ajuns s─â se spun─â unui paznic ne├«nduplecat ÔÇ×un CerberÔÇŁ, unui critic aspru ╚Öi invidios ÔÇ×un Zo├»lÔÇŁ etc. Numele comune devenite nume proprii sunt, de fapt, apozi╚Ťii sau epitete ale adev─âratului nume propriu, c─âruia prin substantivare, i s-au substituit; Aristotel, filozoful etc. ├Än numele istorice rom├óne╚Öti (ca ╚Öi ├«n cele str─âine), cum sunt: ÔÇ×╚śtefan cel MareÔÇŁ, ÔÇ×Mircea cel B─âtr├ónÔÇŁ, ÔÇ×Ion Vod─â cel CumplitÔÇŁ etc., determinan╚Ťii ÔÇ×cel MareÔÇŁ, ÔÇ×cel B─âtr├ónÔÇŁ etc. sunt epitete substantivate prin a. De asemenea, ├«n onomastica rom├óneasc─â, nume ca ÔÇ×SurduÔÇŁ, ÔÇ×ScurtuÔÇŁ ÔÇ×MicaÔÇŁ etc. sunt a. ÔÇó A. fiind o figur─â de substitu╚Ťie generat─â de o compara╚Ťie sub├«n╚Ťeleas─â este considerat─â de unii autori specie a metaforei, iar al╚Ťii, f─âr─â nici o justificare ╚Ötiin╚Ťific─â, o asociaz─â cu metonimia (cf. ╚Öi G├ęruzez, p. 188). Sin. pronomina╚Ťie.

Antonomaz─â dex online | sinonim

Antonomaz─â definitie

Intrare: antonomaz─â
antonomaz─â substantiv feminin