Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru antinomie

antinom├şe sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr antinomie, lat antinomia] Contradic╚Ťie aparent insolubil─â ├«ntre dou─â teze, dou─â legi sau dou─â principii (filozofice), care se exclud reciproc ╚Öi care totu╚Öi pot fi demonstrate, fiecare ├«n parte, la fel de conving─âtor.
ANTINOM├ŹE, antinomii, s. f. Contradic╚Ťie ├«ntre dou─â principii, pozi╚Ťii, concluzii sau legi aparent la fel de juste sau necesare. ÔÇô Din fr. antinomie, lat. antinomia.
ANTINOM├ŹE, antinomii, s. f. Contradic╚Ťie aparent insolubil─â ├«ntre dou─â teze, dou─â legi sau dou─â principii (filozofice), care se exclud reciproc ╚Öi care totu╚Öi pot fi demonstrate, fiecare ├«n parte, la fel de concludent. ÔÇô Din fr. antinomie, lat. antinomia.
ANTINOM├ŹE, antinomii, s. f. Contradic╚Ťie categoric─â ├«ntre dou─â teze care se exclud reciproc ╚Öi care s├«nt considerate ├«n egal─â m─âsur─â adev─ârate.
ANTINOM├ŹE, antinomii, s. f. Contradic╚Ťie categoric─â ├«ntre dou─â teze care se exclud reciproc ╚Öi care pot fi demonstrate la fel de concludent pe cale logic─â, atunci c├ónd nu se ╚Ťine seam─â de realitatea obiectiv─â. ÔÇô Fr. antinomie (lat. lit. antinomia).
antinom├şe (contradic╚Ťie) s. f., art. antinom├şa, g.-d. art. antinom├şei; pl. antinom├şi, art. antinom├şile
antinom├şe s. f., art. antinom├şa, g.-d. art. antinom├şei; pl. antinom├şi, art. antinom├şile
ANTINOM├ŹE s.f. Contradic╚Ťie categoric─â ├«ntre dou─â legi, dou─â teze sau principii filozofice care se exclud reciproc ╚Öi care, ├«n caz c─â nu se ╚Ťine seam─â de realitatea obiectiv─â, pot fi ├«n egal─â m─âsur─â demonstrate logic. V. paradox. [Gen. -iei. / < fr. antinomie, cf. it., lat., gr. antinomia < gr. anti ÔÇô contra, nomos ÔÇô lege].
ANTINOM├ŹE s. f. contradic╚Ťie categoric─â ├«ntre dou─â legi, teze sau principii ce se exclud reciproc. (< fr. antinomie, lat. antinomia)
ANTINOM├ŹE ~i f. Contradic╚Ťie ├«ntre dou─â teze care se exclud reciproc ╚Öi care sunt considerate la fel de adev─ârate. [G.-D. antinomiei] /<lat. antimonia, fr. antimonie
antinomie f. contrazicere între două legi sau două idei.
*antinom├şe f. (vgr. antinom├şa, d. anti, contra, ╚Öi n├│mos, lege). Contrazicere ├«ntre leg─ş sa┼ş principi─ş filosofice.
ANTINOM├ŹE (< fr., lat.) s. f. 1. Contradic╚Ťie aparent insolubil─â ├«ntre dou─â teze care se exclud reciproc ╚Öi care totu╚Öi pot fi demonstrate, fiecare ├«n parte, la fel de concludent. ├Än antichitate era adesea denumit─â aporie: I. Kant a formulat patru a. ale ra╚Ťiunii pure: 1) lumea este finit─â ╚Öi infinit─â; 2) fiecare substan╚Ť─â complex─â const─â din lucruri simple ╚Öi nu exist─â nimic simplu; 3) ├«n lume exist─â libertate ╚Öi domin─â determinismul; 4) exist─â o cauz─â a lumii (Dumnezeu) ╚Öi nu exist─â o cauz─â prim─â. V. paradox. 2. (REL.) Metod─â teologic─â aplicat─â doctrinei despre Dumnezeu ╚Öi, ├«n general, dogmelor credin╚Ťei, indic├«nd neconcordan╚Ťa dintre defini╚Ťiile formale ╚Öi con╚Ťinutul transcendent al credin╚Ťei (misterul adev─ârului divin) care nu poate fi redus la no╚Ťiuni ra╚Ťionale.
antinom├şe, antinomii s. f. Contradic╚Ťie aparent insolubil─â ├«ntre dou─â texte, dou─â legi sau dou─â principii care se exclud reciproc ╚Öi care pot fi totu╚Öi demonstrate fiecare ├«n parte la fel de concludent. ÔÖŽ (Teol.) Exprimare dialectic─â sub forma a dou─â afirma╚Ťii contradictorii din punct de vedere ra╚Ťional, dar adev─ârate ╚Öi egale ca importan╚Ť─â ├«n materie de credin╚Ť─â, care trebuie afirmate simultan ca fiind corecte ÔÇô de ex. Dumnezeu este incognoscibil (dup─â lucruri); Dumnezeu este unul (dup─â fiin╚Ť─â) ╚Öi ├«ntreit (dup─â persoane). ÔÇô Din fr. antinomie, lat. antinomia. (< gr. antinomia).

Antinomie dex online | sinonim

Antinomie definitie

Intrare: antinomie
antinomie substantiv feminin