anticríst sm [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 1232 / V: -tehârs, -tehârst, -ihârs, -ihârst, -ihârț, -ihr- / Pl: ~iști / E: vsl aнтиxpиcтy] 1 Messia cel neadevărat, despre care se prorocea că va întemeia o lege nouă, potrivnică lui Hristos. 2 Diavol care va ieși pe pământ pentru a îndemna pe oameni la rău. 3 (Pex) Om foarte rău. 4 (Pex) Om care se ridică împotriva religiei creștine.

antihríst sm vz anticrist

ANTICRÍST s. m. v. antihrist.

ANTIHRÍST, antihriști, s. m. (În creștinism) Personaj escatologic, personificare (incarnare) a Satanei, care se va opune, la sfârșitul lumii, venirii lui Isus Hristos; p. ext. om nelegiuit, pervers, vicios. [Var.: anticríst s. m.] – Din sl. antihrĭstŭ.

ANTICRÍST s. m. v. antihrist.

ANTIHRÍST, antihriști, s. m. (În creștinism) Nume dat principiului răului, lui Satana și ereticilor; p. ext. om nelegiuit, pervers, vicios. [Var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstŭ.

ANTICRÍST s. m. v. antihrist.

ANTIHRÍST, antihriști, s. m. Om nelegiuit, pervers. [Var.: anticrist s. m.] – Slav (v. sl. antihrŭstŭ < gr.).

antihríst (eretic, nemernic) (-ti-hrist) s. m., pl. antihríști

Antihríst (Satana) (-ti-hrist) s. propriu m.

antihríst (eretic, nemernic) s. m. (sil. -hrist), pl. antihríști

Antihríst (Satana) s. pr. m. (sil. -hrist)

anticríst s. m. – Nume dat de creștini principiului răului, Satanei și ereticilor. – Var. antihrist. – Antihîrț, s. m. (fam., pungaș, golan; se folosește drept calificativ pe jumătate ironic, pe jumătate depreciativ, dar totdeauna cu o nuanță de afecțiune sau familiaritate). Sl. anŭtichristŭ, din ngr. ἀντίχριστος. Forma cu c este neol. Var. fam. este o modificare expresivă, ca hîrța-pîrța.

ANTIHRÍST ~ști m. 1) Antipodul lui Iisus Hristos, care, după scriptură, va veni pe pământ înainte de sfârșitul lumii. 2) fig. Om rău. /<sl. antihristu

Anticrist m. dușman al lui Crist, demon a cărui venire (după Apocalips) va precede triumful definitiv al Evangheliei, în vremea d’apoi (numit popular Antihârț): se vede că am ajuns în vremea lui Antihârț AL.

*Anticríst și (vechĭ) Antihríst m. (vgr. și ngr. Antihristos, adică „contra luĭ Hristos”; vsl. Antihristŭ). Un diavol care, după cum zice Apocalipsu, se va arăta la sfîrșitu lumiĭ ca să facă răŭ, dar va fi învins de Hristos. Fig. Nelegĭuit. – Pop. Fam. Iron. Antihîrț.

Antihîrț și Antihríst, V. Anticrist.

antihrist, antihriști s. m. 1. Nume dat principiului răului în creștinism, lui Stana și ereticilor; p. ext. om nelegiuit, vicios, pervers. ♦ Om care, sub masca credinței și a falsei evlavii, se dă drept Mesia ca să ademenească pe alții să-l urmeze; eretic. 2. (La sg.) Demonul care, potrivit Apocalipsei, va veni la sfârșitul veacurilor încercând să dezlânțuie apostazia generală, dar va fi învins ireversibil de către Hristos. [Var.: anticríst, antichríst s. m.] – Din sl. antihristŭ (< gr. antihristos).