anticipațiune definitie

21 definiții pentru anticipațiune

anticipație sf [At: ODOBESCU, S. III, 640 / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr anticipation] 1-5 Anticipare (1-5). 6 (Îlav) Cu ~ Înainte de un termen fixat. 7 (Îs) Literatură de ~ Literatură care are ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului și: literatură științifico-fantastică, literatură S. f.
anticipațiúne sf vz anticipație
ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = literatură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul fixat. [Var.: (înv.) anticipațiune s. f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.
ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.
ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = literatură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. V. literatură științifico-fantastică.Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiúne s. f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.
ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.
ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Cu anticipație = înainte de momentul cuvenit. În cursul acestui studiu se vor lămuri mai bine cele spuse aici cu anticipație. IBRĂILEANU, SP. CR. 116. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) anticipațiúne (ODOBESCU, S. III 640) s. f.
ANTICIPAȚIÚNE S. f. v. anticipație.
ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiúne s. f.] – Fr. anticipation (lat. lit. anticipatio, -onis).
ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.
anticipáție (-ți-e) s. f., art. anticipáția (-ți-a), g.-d. art. anticipáției; pl. anticipáții, art. anticipáțiile (-ți-i-)
anticipáție s. f. (sil. -ți-e), art. anticipáția (sil. -ți-a), g.-d. art. anticipáției; pl. anticipáții, art. anticipáțiile (sil. -ți-i-)
ANTICIPÁȚIE s. anticipare. (Literatură de ~.)
ANTICIPÁȚIE s.f. Anticipare. ♦ (Muz.) Sunet al unui acord care apare înaintea acordului întreg. [Gen. -iei, var. anticipațiune s.f. / cf. fr. anticipation, lat. anticipatio].
ANTICIPAȚIÚNE s.f. v. anticipație.
ANTICIPÁȚIE s. f. 1. anticipare. ♦ cu ~ = înainte de termenul stabilit; literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului. 2. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține. (< fr. anticipation, lat. anticipatio)
anticipați(un)e f. 1. preîntâmpinare; 2. cunoștință anticipată.
*anticipațiúne f. (lat. anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa. Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor. Ret. Figura pin care apucĭ în ainte o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s’o distrugĭ îndată (se numește și anteocupațiune și prolepsă). Pin anticipațiune, anticipînd. – Și -áție și -áre.
ANTICIPAȚIE s. anticipare. (Literatură de ~.)
anticipație (< fr., engl. anticipation; germ. Antipazition, Vorausnahme), sunet ce apare înaintea acordului* căruia îi aparține. În general, a. este străină de acordul împreună cu care apare simultan; valoarea ei este scurtă și se situează pe ultima parte a unui timp (1, 2) slab. A. este directă când apare la aceeași voce (2) cu nota reală, și indirectă când apare la altă voce. A. poate fi simplă (având caracter melodic, la o singură voce) sau multiplă (constând într-un acord întreg). V. armonie; disonanță; întârziere.
anticipație (lat. anticipatio) sin. prolepsă (P).

anticipațiune dex

Intrare: anticipație
anticipație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
anticipațiune