antepenúltim, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr antépenultième, lat antepaenultimus] Înainte de penultimul.

ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care se află înainte de penultimul. – Din fr. antépénultième, lat. antepaenultimus.

ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care ocupă locul al treilea, socotind de la ultimul; înainte de penultimul. – Din fr. antépénultième, lat. antepaenultimus.

ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care ocupă locul al treilea, socotind de la ultimul; înainte de penultimul. Silabă antepenultimă.

ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care ocupă locul al treilea, socotind de la ultimul. – Fr. antépénultième (lat. lit. antepaenultimus).

!antepenúltim (-pe-nul-/-pen-ul-) adj. m., pl. antepenúltimi; f. antepenúltimă, pl. antepenúltime

antepenúltim adj. → ultim

ANTEPENÚLTIM, -Ă adj. Care este pe locul al treilea de la sfârșit; înainte de penultimul. [< lat. antepaenultimus].

ANTEPENÚLTIM, -Ă adj. pe locul al treilea de la sfârșit, înainte de penultimul. (< lat. antepaenultimus)

ANTEPENÚLTIM ~ă (~i, ~e) Care este al treilea de la sfârșit. Silaba ~ă. /<fr. antépénultieme, lat. antepaenultimus

antepenultim a. înainte de penultim; antepenultima, silaba care precede penultima unei vorbe.

*antepenúltim, -ă adj. (lat. antepaenultimus). Al treilea din urmă: prin e antepenultima silabă a cuvîntuluĭ a-prin-de-re. S. f., pl. e. Silaba a treĭa din urmă.