antagonist definitie

15 definiții pentru antagonist

antagoníst, ~ă a [At: DA / Pl: ~iști, ~e / E: fr antagoniste] 1 Antagonic (1). 2 (Îs) Contradicție ~ă Contradicție antagonică.
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. Care se află în opoziție; antagonic. * Contradicție antagonistă = contradicție antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonista.
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. Care se află în antagonism (unul față de altul); antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = contradicție antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonista.
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. (Despre două noțiuni opuse) Care se află în luptă, în antagonism (unul față de altul). Orînduirea economică a tuturor formațiunilor antagoniste este bazată pe exploatare, pe asuprirea unei clase de către alta. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/2. În societățile de clasă lupta se dă între clasele antagoniste, între acea clasă care reprezintă viitorul și duce societatea înainte și clasa care reprezintă trecutul și caută să oprească dezvoltarea. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 14/4. ◊ Contradicție antagonistă = contradicție la baza căreia stă lupta de neîmpăcat dintre vechi și nou și care nu se poate rezolva decît prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare, al transformării schimbărilor cantitative în schimbări calitative.
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. În antagonism (unul față de altul). – Fr. antagoniste (lat. lit. antagonista).
antagoníst adj. m., pl. antagoníști; f. antagonístă, pl. antagoníste
antagoníst adj. m., pl. antagoníști; f. sg. antagonístă, pl. antagoníste
ANTAGONÍST adj. antagonic, opus, potrivnic. (Interese ~.)
Antagonist ≠ neantagonist
ANTAGONÍST, -Ă adj. Care este opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = tip de contradicție specific orânduirilor bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, constând în opoziția de interese fundamentale dintre clasele orânduirii respective (sau uneori, în sânul clasei dominante, dintre anumite grupe și fracțiuni ale ei). [< fr. antagoniste, cf. rus. antagonist, lat. antagonista < gr. anti – contra, agon – luptă].
ANTAGONÍST, -Ă I. adj. antagonic. II. adj., s. n. (substanță, agent, mușchi) care împiedică efectele agonistului2 (II). (< fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)
ANTAGONÍST ~stă (~ști, ~ste) 1) Care ține de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care acționează în sens opus. Mușchi ~ști. /<fr. antagoniste, lat. antagonista, antagonistus
antagonist m. cel ce se luptă în contra, adversar.
*antagoníst, -ă s. și adj. (antagonistés, d. anti-, contra, și agonistés, luptător). Adversar. Care lucrează în sens opus: mușchĭ antagoniștĭ.
ANTAGONIST adj. antagonic, opus, potrivnic. (Interese ~.)

antagonist dex

Intrare: antagonist
antagonist adjectiv