anotimp definitie

12 definiții pentru anotimp

anotímp sn [At: MOXA, ap. HEM / Pl: ~uri / E: an + timp] Diviziune calendaristică a anului, stabilită în funcție de caractere specifice de climă și lumină.
ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – An2 + timp (după germ. Jahreszeit).
ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – An2 + timp (după germ. Jahreszeit).
ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni (aproape egale) în care se împarte anul prin cele două solstiții și echinocții și care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. Prin strădania partidului, satele noastre, acoperite în toate anotimpurile de un întuneric putred, vor fi străbătute de constelațiile minunate ale electricității. CAMILAR, TEM. 78. ◊ Fig. A dogorit un soare străin peste orașe, peste sate și cîmpuri, peste lume. Semnul altui anotimp. SAHIA, N. 63.
ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – Din an + timp (după germ. Jahreszeit).
anotímp s. n., pl. anotímpuri
anotímp s. n., pl. anotímpuri
ANOTÍMP s. sezon, (înv. și reg.) timp, (înv.) stagiune. (Cele patru anotimpuri ale anului.)
ANOTÍMP ~uri n. Fiecare dintre cele patru diviziuni în care se împarte anul (primăvara, vara, toamna și iarna). /an + timp
anotimp n. unul din cele patru timpuri ale anului. [Formațiune literară după nemț. JAHRESZEIT].
*anotímp n., pl. urĭ (din an și timp, după germ. jahres-zeit). Timp al anuluĭ, sezon adică primăvara, vara, toamna saŭ ĭarna.
ANOTIMP s. sezon, (înv. și reg.) timp, (înv.) stagiune, (Cele patru ~ ale anului.)

anotimp dex

Intrare: anotimp
anotimp substantiv neutru