animal definitie

23 definiții pentru animal

animál, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~e sn, a, -i a / E: fr animal, lat animalis] 1 sn Ființă mono- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și a se mișca. 2 sn (Pre) Mamifer. 3 sn Persoană brutală și needucată. 4-5 a Care aparține animalelor (1-2). 6-7 a Privitor la animale (1-2). 8 a De natură organică.
ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
ANIMÁL1, animale, s. n. 1. (Spre deosebire de plantă) Ființă organizată, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate, viețuitoare. Animal vertebrat. ◊ [Omul] are numeroase asemănări cu celelalte animale, dar se deosebește de ele prin însușiri esențiale. ZOOLOGIA 227. 2. (Cu sens restrictiv) Animal (1) de muncă. Nu trebuie să existe nici o gospodărie agricolă colectivă fără ferme de animale, dar în același timp nu se poate concepe creșterea animalelor fără a asigura nutrețul necesar. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2678. Cupelele gonesc fără ca animalele să se încordeze în ham. Și sînt animale trupeșe, bine hrănite. PAS, L. I 83.
ANIMÁL2, -Ă adj. 1. De animal, propriu animalelor, al animalelor. Doar puține specii din lumea animală au reușit să se adapteze acestor condiții [din tundră]. GEOGRAFIA Fiz. 36. Căldură animală = energie calorică eliberată de organismul animalelor. Regnul animal v. regn. 2. De natură organică, extras din substanțe organice. Cărbune animal.
ANIMÁL1, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate. 2. Fiară, dobitoc; vită. – Fr. animal (lat. lit. animal).
ANIMÁL2, -Ă, animali, -e, adj. De animal, propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Fr. animal (lat. lit. animalis).
animál1 adj. m., pl. animáli; f. animálă, pl. animále
animál2 s. n., pl. animále
animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále
animál s. n., pl. animále
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
ANIMÁL I. s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)
animál (animále), s. n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s. n.; animalitate, s. f. (lipsă de simțire; viață animală).
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ține de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
ANIMÁL2 ~e n. 1) Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal
animal n. 1. ființă vie înzestrată cu simțire și mișcare; 2. fig. om brutal. ║ a. 1. care e propriu animalului: vieață animală; regnul animal, totalitatea animalelor; 2. fig. sensual, material.
*1) animál n., pl. e (lat. ánimal, -ális, d. ánima, suflet. V. inimă, unanim). Ființă organizată care simte și se mișcă (vietate, dobitoc, gînganie): calu e un animal erbivor. Fig. Om prost, grosolan (dobitoc). V. dihanie.
*2) animál, -ă adj. (lat. animalis). De animal: viața animală. Regim animal. Totalitatea animalelor. Fig. Defav. Material, sensual: instincte animale.
ANIMAL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
animál, animale s. n. Ființă organizată uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și a se mișca; p. restr. vietate, jivină. ♦ Animale simbolice = (în iconografie) reprezentarea simbolică a virtuții, viciului, trăsăturilor de caracter etc. prin diferite animale, uneori fabuloase, folosită cu deosebire de artiștii epocii romane (catedrala din Alba-Iulia). Printre aceste mai cunoscute sunt cele care au devenit atribute ale evangheliștilor, conform viziunii sf. Ioan din insula Patmos: leul pentru Marcu, taurul pentru Luca, vulturul pentru Ioan (atributul lui Matei fiind, prin excepție, îngerul). – Din fr. animal, lat. animalis.
animal, animale s. n. femeie frumoasă

animal dex

Intrare: animal
animal adjectiv substantiv neutru