anevoínță sf [At: BĂLCESCU, M. V. 109 / P: ~vo-iu / Pl: ~țe, (înv) -ți / E: anevoie + -ință cf nevoință] (Înv) 1 Greutate. 2 Necaz.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Învechit) Dificultate, greutate. Era... peste putință a opri intrarea turcilor in țară, din anevoința d-a străjui toate hotarele. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ Loc. adv. Cu (mare) anevoință = cu (mare) greutate, cu greu, anevoie. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpînul său. ISPIRESCU, L. 162.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Din anevoie + suf. -ință.

anevoínță (înv.) s. f., g.-d. art. anevoínței; pl. anevoínțe

anevoínță s. f. → nevoință

ANEVOÍNȚĂ s. v. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă.

anevoință f. greutate.

anevoínță f., pl. e (d. anevoĭe). Greutate, dificultate: mergea cu anevoință.

anevoință s. v. DIFICULTATE. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PIEDICĂ. STAVILĂ.