Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru anastasimatar

anastasimatár sn [At: PANN, ap. TDRG / V: (înv) -simar / Pl: ~e / E: ngr ὰναστασιμος cu același sufix ca în agheasmatar] (Bis) Carte de tropare referitoare la înviere.
ANASTASIMATÁR, anastasimatare, s. n. Carte care cuprinde cântări bisericești duminicale despre învierea lui Hristos. Noul anastasimatar de Anton Pann. – Ngr. anastasimon + suf. -at-ar.
anastasimatár (anastasimatáre), s. n. – Carte bisericească ce cuprinde imnurile Învierii. Ngr. ἀναστάσιμος „referitor la Înviere”.
anastasimatar n. carte ce conține rugăciunile privitoare la învierea Domnului: Prescurtare din anastasimatar de Anton Pan (1847). [Gr. mod. dela ANÁSTASIS, înviere].
anastasimatár n., pl. e (d. ngr. anastásimon [tropárion], de Înviere). Carte de cîntărĭ bisericeștĭ în onoarea învieriĭ luĭ Hristos.
anastasimatar (Biz.) (< gr. ἀναστασιματάριον, de la ἠ ’Aνάστασις „Învierea”), colecție de cântări conținând slujba Învierii de la vecernie* și utrenie* pe cele opt ehuri*. Primul a. în lb. gr., a fost tipărit la București în 1820 de către Petre Efesiul (Nέον ’Aναστασιματάριον), iar în lb. rom., de către Macarie Ieromonahul, la Viena, în 1823. Sin.: anastasimatar melos.

anastasimatar definitie

anastasimatar dex

Intrare: anastasimatar
anastasimatar