anánghie sf [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / Pl: (rar) -ghii / E: ngr ἀνάγϰη] 1 (Mls la singular) Nenorocire. 2 (Reg; îs) Vreme de - Necaz. 3 (Pfm; im; îe) A ajunge la ~ A da de necaz.

ANÁNGHIE s. f. Situație dificilă, grea, în care se află cineva. – Din ngr. anánki „nevoie”.

ANÁNGHIE s. f. Situație dificilă, grea, în care se află cineva. – Din ngr. anánki „nevoie”.

ANÁNGHIE s. f. Situație grea, necaz, nevoie (bănească). De era ananghie în țară și de se văicărea norodul sub povara birurilor grele, [împăratul]... își astupa urechile. VLAHUȚĂ, O. A. 215. ◊ Expr. (Adesea ironic) A fi sau a se afla la (mare) ananghie = a fi, a se afla la mare strîmtoare. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea ca să te răsplătească... Cît îi la ananghie și-i stă turcul cu gheara-n gît, spune el boierul multe, da pe urmă... GALAN, Z. R. 39. Se afla la mare ananghie; L-a rugat pe bunic să-i împrumute un galben. STANCU, D. 484. Ești la ananghie, Ahile... Eu am un plan care te poate scăpa, adăogă Leca, răsucindu-și falnic mustățile lui războinice. BART, E. 342.

ANÁNGHIE s. f. Situație grea, necaz, nevoie (bănească). – Ngr. ananki „nevoie”.

anánghie (-ghi-e-) s. f., art. anánghia (-ghi-a), g.-d. anánghii, art. anánghiei

anánghie s. f. (sil. -ghi-e), art. anánghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. anánghiei; pl. anánghii

anánghie (-ii), s. f. – Situație grea, necaz, strîmtoare. – Mr. ánanghie. Ngr. ἀνάγϰη (Gáldi 146).

ANÁNGHIE f. Situație (materială) grea; nevoie; strâmtoare. ◊ A fi (sau a se afla) la (mare) ~ a fi sau a se afla într-o situație grea. [G.-D. ananghiei; Sil. -ghi-e] /<ngr. anánki

ananghe f. mare nevoie [Gr. mod. ANÁNKE].

anánghie f. (ngr. anángi). Fam. Mare nevoĭe, mare strîmtoare: a ajunge la ananghie. V. sărăcie.

la aman / ananghie expr. într-o situație grea / critică.