anahorétic, ~ă a [At: HOGAȘ, M. N. 117 / Pl: ~ici, -ice / E: anahoret + -ic] 1 (Rar) De anahoret. 2 (Fig) Modest.

ANAHORÉTIC, -Ă, anahoretici, -ce, adj. (Rar) De anahoret; fig. modest, sărăcăcios. – Din fr. anachorétique.

ANAHORÉTIC, -Ă, anahoretici, -ce, adj. (Rar) De anahoret; fig. modest, sărăcăcios. – Din fr. anachorétique.

ANAHORÉTIC, -Ă, anahoretici, -e, adj. (Rar) De anahoret; fig. modest, sărăcăcios. În privegherea diriguitoare și cu multă băgare de seamă a acestei fripturi anahoretice, nu rareori se întîmpla ca măruntul meu călugăr să-și tragă iute mina de pe cîte un hrib ce nu stătea tocmai cuminte pe jăratec. HOGAȘ, M. N. 117.

ANAHORÉTIC, -Ă, anahoretici, -e, adj. (Rar) De anahoret; fig. modest, sărăcăcios. – Fr. anachorétique.

anahorétic (rar) adj. m., pl. anahorétici; f. anahorétică, pl. anahorétice

anahorétic adj. m., pl. anahorétici; f. sg. anahorétică, pl. anahorétice

ANAHORÉTIC, -Ă adj. De anahoret; (p. ext.) modest, sărăcăcios. [Cf. fr. anachorétique].

ANAHORÉTIC, -Ă adj. de anahoret; (fig.) (< fr. anacho-rétique)